Valeria Spinei și Emilia Tabacari sunt eleve în clasa a XII-a, la profilul real. În sesiunea 2026 urmează să susțină bacalaureatul la matematică, limba și literatura română, limba străină și disciplina la solicitare. Aflate în proces de pregătire pentru examene, tinerele și-au împărtășit modalitățile de învățare pe care le aplică, dar și cele de gestionare a timpului.
Valeria își face studiile în cadrul Liceului Teoretic „Constantin Stere” din Soroca, în timp ce Emilia este elevă la Liceul Teoretic „Gaudeamus” din Chișinău. La această etapă tinerele au ca prioritate pregătirea pentru bacalaureat, astfel încât majoritatea timpului îl dedică rezolvărilor de teste sau de exerciții adăugătoare. Totuși, elevele întâmpină cele mai mari provocări când e vorba de examenul la matematică.
Nota 10 din oficiu
Dintre cele patru examene obligatorii Emilia se pregătește doar pentru două dintre ele: matematica și limba și literatura română. Tânăra și-a ales disciplina la solicitare informatica, la care a susținut examenul cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor specifice domeniului informaticii. Același succes îl are și în cazul limbii engleze, unde a reușit să susțină examenul Cambridge, fapt care i-a asigurat două note de 10 din oficiu.
Valeria, pe de altă parte, se află în pregătiri pentru toate cele patru examene. Tânăra urmează să susțină bacul la matematică, la limba și literatura română, la limba engleză și la geografie. „Aceste examene reflectă competențele pe care le-am dezvoltat pe parcursul anilor de liceu. Consider că bacalaureatul reprezintă o bună oportunitate pentru elevi de a-și demonstra cunoștințele acumulate în toată această perioadă. Mai mult decât atât, este un pas important pentru dezvoltarea personală și cea academică”, a zis Valeria.
Când începe pregătirea
Timp de trei ani de liceu tinerele s-au orientat spre învățarea treptată a informațiilor. Valeria a început pregătirile pentru bac din clasa a XI-a, când a înțeles că are nevoie de cunoștințe aprofundate la unele discipline școlare. Pentru examenul la limba și literatura română eleva a citit o serie de romane, ca să-și dezvolte capacitatea de analiză și de interpretare.
În semestrul secund al clasei a XII-a ambele tinere acordă din ce în ce mai mult timp bacalaureatului. Odată cu începerea semestrului, Emilia s-a și orientat spre un studiu mai intens. „Pregătirile le-am început în ianuarie. A fost suficient de devreme încât să mă simt organizată, dar a fost și destul de târziu încât să admit că simt acum o oarecare presiune”, a precizat Emilia.
Dincolo de rezolvările și de analizele de la lecții, zilnic fetele au aproximativ două ore rezervate pentru pregătirea de examene. Chiar dacă Valeria are responsabilitatea de a-și stabili prioritățile între cele patru discipline, ambele tinere destăinuie că cea mai mare atenție o acordă matematicii.
Examenul la matematică
Așa cum, de obicei, examenul la matematică este considerat cel mai complicat pentru elevii de la profilul real, tinerele confirmă că acest lucru e valabil și pentru ele. Pe lângă orele de la școală Valeria a hotărât să meargă și la cursuri adăugătoare. Eleva a considerat că așa va putea să-și sistematizeze mai bine informațiile și să devină mai sigură de cunoștințele pe care le are. Emilia, pe de altă parte, a optat pentru studiul individual, ce constă în rezolvări de teste și exerciții din anii anteriori.
„Examenul la matematică are o structură complicată și necesită multă concentrare. Pentru a mă pregăti, rezolv subiecte din anii precedenți și verific explicațiile online până când găsesc una care funcționează pentru mine. Încerc să asimilez informația prin repetare spontană și revin asupra ei în contexte diferite, uneori chiar și în timp ce mă ocup cu alte lucruri și, surprinzător, atunci se fixează cel mai bine”, a menționat Emilia.
Exersarea treptată este metoda care le ajută să-și îmbunătățească calitatea rezolvării, precum și a vitezei de realizare a acestora. Testele de exersare, culegerile de exerciții, dar și consultarea mai multor surse sunt modalitățile de pregătire la care au apelat tinerele și pe care le consideră eficiente în procesul de pregătire. Pentru Valeria o altă tehnică utilă a fost și conspectarea informației. Prin citirea și notarea acesteia pe suport de hârtie tânăra practica o formă de repetare, dar și de asimilare a informației. Prin urmare, Valeria a început să aplice această metodă nu doar în pregătirea pentru examenul la matematică, dar și în cazul celorlalte discipline.
Examenele reprezintă o provocare de gestionare a stresului
Pentru a reuși să facă față presiunii și să fie sigure de nivel de pregătire, tinerele au învățat să-și gestioneze timpul eficient și să își stabilească prioritățile. În cazul lor examenul la matematică e văzut ca unul provocator, care necesită atenție sporită. Deși este o etapă firească pentru elevii de liceu, bacalaureatul reprezintă un important exercițiu de maturizare, de răbdare și de cunoștințe.
„Tot acest proces implică multă muncă și mult efort, deoarece doar prin dedicare poți obține rezultate bune. Pregătirea de examene nu reprezintă doar efortul din ultimul an, ci rezultatul muncii depuse pe parcursul întregii perioade de studii liceale. Indiferent de dificultăți, cred că este important să tindem spre note cât mai mari și să avem așteptări de la noi înșine”, a spus Valeria.
Emilia Tabacari și Valeria Spinei consideră că prin învățarea sistematică în cursul anilor de liceu procesul de pregătire devine unul firesc. Elevii pot să opteze fie pentru cursuri cu certificare internațională, pentru obținerea notei de 10 din oficiu, fie să își stabilească propriile modalități de învățare, adaptate necesităților individuale.






