Ecranele au ajuns și în bibliotecă, locul în care unii părinți se așteaptă cel mai puțin să le întâlnească. Chiar dacă acasă există o serie de reguli foarte clare în ceea ce ține de ecrane, în afara casei, de multe ori, ele nu mai funcționează. Natalia Rogac, mama micuței Eva, se confruntă cu dilema ecranelor și a opiniilor sceptice care o tot cicălesc: „Oricum nu vei putea evita să fie expusă la ecrane.”
Când încă era în burtică, părinții Evei au decis că nu va avea acces la ecrane. Erau înconjurați de copiii apropiaților care utilizau constant telefonul sau tableta sau erau prinși la televizor. Comportamentele micuților erau influențate de ecrane și se manifestau în episoade de agitație, necooperare și iritare. Totodată, Natalia recunoaște că a observat efectul ecranelor și asupra sa. „Mi-am dat seama cât de puternic pot influența și asupra unui creier matur.” Părinții s-au bucurat de sprijinul apropiaților, respectiv cel puțin în perimetrul casei decizia a fost luată ușor, iar regulile au fost respectate.
„Nu avem o zi în care să nu citim”
Rutina Evei este simplă. De luni până vineri merge la grădiniță. În fiecare dimineață are un moment de conectare cu părinții, apoi se pregătește de ieșire. Seara, împreună cu mama, se mai joacă o jumătate de oră pe teritoriu, după care merg să-l ia și pe tati de la serviciu. „Venim acasă, pregătim cina și, dacă timpul ne permite, mai ieșim puțin afară. Urmează rutina de seară, o activitate liniștită: desenează, se joacă sau facem ceva împreună, băița. Ora de somn nu există fără o carte citită. Nu avem o zi în care să nu citim – este ritualul nostru. Evei îi place foarte mult să asculte povești.” Natalia recunoaște că are și ea, în calitate de părinte, momente de epuizare. În acele momente aleg să-i pună Evei o poveste audio – pe Spotify sau chiar pe YouTube, dar fără ecran, doar pentru ascultat.
Weekendurile sunt diferite. Împreună cu părinții Eva merge la bunici la țară. Acolo petrece mult timp în natură și explorează. În cazul în care rămân în oraș, merg la teatru sau la alte activități pentru copii.
„Un copil are nevoie să-și creeze singur, în mintea lui, povești, imagini, scenarii. Doar așa începe să gândească, să pună întrebări, să se îndoiască, să caute răspunsuri. Eu cred că aici se construiește baza gândirii critice”, spune Natalia.
Ecranele din afara casei
Restaurantele
Dacă acasă gestionarea ecranelor e relativ simplă și ține în totalitate de responsabilitatea părinților Evei, atunci în afara casei lucrurile se complică. Natalia spune că cel mai des întâlnim ecranele în restaurante. „Până la vârsta de trei ani rugam de fiecare dată să fie închis televizorul. Pentru mine era important să o protejez cât mai mult de acest tip de stimulare. Astăzi încerc să nu cad în extreme.” Mama Evei recunoaște că acasă are un set de reguli clare, iar în afara casei acceptă că fiecare spațiu funcționează după propriile reguli.
Natalia crede într-un echilibru sănătos. Când sunt la restaurant și este un moment de relaxare, o mai lasă pe Eva să urmărească televizorul pentru a-și satisface curiozitatea. „Nu transform asta într-o regulă, dar nici într-o interdicție rigidă.”
Grădinița
Un alt loc în care Natalia a întâlnit ecranele a fost grădinița. „Am rămas perplexă să întâlnesc acest obicei zilnic.” Cea mai mare provocare a apărut în momentul în care Eva, fiind expusă la ecrane în grupa de la grădiniță, le cerea și acasă. Natalia a fost determinată să acționeze. Respectiv, după ce a studiat curriculumul, a avut o discuție cu educatoarele. „Ele au fost deschise și receptive și m-au asigurat că nu vor mai pune povești pe ecran copiilor.”
Mama Evei a abordat subiectul și în grupul părinților, iar în schimb a primit o „lecție socială”. „Majoritatea părinților au fost de acord cu ecranele la grădiniță, deși este contrar curriculumului pentru această vârstă. A fost un moment în care am înțeles cât de diferit percepem lucrurile și cât de ușor poate deveni o normalitate ceva ce, de fapt, merită pus sub semnul întrebării.”
Biblioteca
„Biblioteca era unul dintre puținele locuri «sigure».” Pentru Natalia biblioteca era acest spațiu unde copiii vin să asculte povești, să-și dezvolte imaginația și să fie în contact real cu cartea. „Iar când și acolo apare ecranul, simți că, parcă, nu mai există spații protejate.”
Cazul de la bibliotecă era simplu. Duminicile sunt destinate lecturii pentru copii. De obicei bibliotecarii selectează cartea și o citesc micuților. Însă în acea zi au ales „Amintiri din copilărie”, o carte mult prea mare pentru copii. Respectiv, pentru a o simplifica, au decis să animeze cartea cu ajutorul AI. „Copiii își pierd imaginația. Își pierd acest proces de a crea, de a inventa propria imagine, propria lume. Atunci când o poveste este spusă, copilul și-o construiește în mintea lui, își imaginează personajele, locurile, emoțiile.”
Pe Natalia a întristat-o atât faptul că ecranul a devenit parte din experiența de la bibliotecă, cât și normalitatea cu care e acceptat. „Adulții râdeau, poate chiar mai mult decât copiii, la acele videoclipuri. Nimeni nu părea să-și pună o întrebare simplă: «De ce ecrane aici, într-o bibliotecă?».” Mama Evei este sigură că acest caz nu vorbește despre copii, ci despre cât de conștienți sunt adulții în legătură cu impactul ecranelor în viața de zi cu zi.
Eticheta mamei „perfecte”
De multe ori Natalia primește remarci sceptice, mascate de întrebări nevinovate. „Și până când o să o ții departe de ecrane? Oricum o să se uite.” Răspunsul Nataliei în aceste cazuri e simplu. „Da, probabil că se va uita la un moment dat. Dar atât timp cât eu am capacitatea să o protejez, mai ales în primii ani de viață – când creierul este în plină formare –, simt că este responsabilitatea mea să o fac.”
Natalia simte că prin alegerea pe care a făcut-o înoată împotriva curentului. „Am văzut asta și în experiența de la grădiniță și în reacțiile părinților, dar chiar și așa aleg să rămân fidelă valorilor mele și la ceea ce simt că este potrivit pentru copilul meu.”
Mama Evei și-ar dori ca părinții să fie mai prezenți cu copiii lor. Atunci când ies în parc, la teatru sau în alte spații dedicate copiilor, să fie acolo cu adevărat – nu doar fizic, ci și emoțional. „Avem, din păcate, mulți adulți care nu sunt cu adevărat prezenți, care nu și-au făcut propriul proces de maturizare și care, fără să-și dea seama, transmit mai departe același tipar.”
Dacă vrei să citești mai multe despre influența ecranelor asupra copiilor, vezi aici ultima ediție din newsletterul Adăugător.
