Influencera Marina Cârnaț, acuzată de violență asupra copiilor săi și de justificarea acestui fenomen, a menționat pentru #diez că regretă dacă anumite fragmente din podcast „au fost percepute altfel” decât intenția sa reală. Aceasta spune că declarațiile au fost făcute „într-un context mai amplu” legat de responsabilitatea părinților și de provocările cu care se confruntă aceștia în educația copiilor.
Context: declarațiile au fost făcute într-un episod al unui podcast, unde Marina Cârnaț a spus că uneori își lovește copiii, fiindcă cei mici „nu înțeleg ce este corect și greșit decât prin durere”. Mai multe organizații neguvernamentale au abordat subiectul, catalogând declarațiile influencerei drept „deosebit de grave”, fiindcă violența este „fără îndoială abuz”. Detalii poți găsi aici.
Marina Cârnaț a menționat că răspunsul ei s-ar fi referit la „situații concrete în care un copil foarte mic face ceva ce poate deveni imediat periculos”.
La vârste fragede, copiii nu înțeleg încă explicațiile raționale ale adulților. Din punctul de vedere al dezvoltării lor, ei învață foarte mult prin experiențe directe și prin consecințe imediate. De aceea, uneori părintele trebuie să intervină rapid și ferm atunci când copilul pune mâna pe ceva fierbinte, face isterii și se poate răni, aruncă obiecte grele spre alți copii sau îi rănește pe cei din jur.
Exemplul pe care l-am dat în podcast era legat exact de astfel de situații din viața de zi cu zi, în care un copil mic nu înțelege încă pericolul. Era vorba despre intervenția rapidă a mea ca mamă pentru a opri un comportament grav, nu despre susținerea violenței. Nu susțin și nu încurajez sub nicio formă abuzul asupra copiilor. Viața mea se învârte în jurul copiilor mei, cu iubire, responsabilitate și limite sănătoase.
Marina Cârnaț
Regret dacă anumite fragmente au fost percepute altfel decât intenția mea reală.
Platforma copiilor a menționat că violența este „fără îndoială abuz”, iar normalizarea durerii copilului este toxică și periculoasă. Explicațiile acesteia le poți vedea mai jos.
Avocatul Copilului, Vasile Coroi, a declarat că s-a sesizat din oficiu pe acest caz și că va monitoriza acțiunile autorităților.






