Instituțiile de învățământ superior de stat din România pot solicita, timp de patru zile, includerea în programul prin care studenții din medii vulnerabile vor primi burse sociale de 925 de RONI pe lună, finanțate din fonduri europene. Universitățile selectate vor acorda minimum 39.300 de burse sociale, fiecare în valoare de 925 de RONI lunar, pentru perioada ianuarie-iulie 2026. Sprijinul financiar este destinat studenților din grupuri dezavantajate, cu scopul de a crește accesul la studii superioare și de a reduce abandonul universitar.
Aplicațiile pot fi depuse exclusiv online până pe 6 martie 2026, ora 16:00.
Cine poate participa
Sunt eligibile doar instituțiile de învățământ superior de stat, civile și acreditate, care:
# au o metodologie proprie de acordare a burselor, aprobată de Senatul universitar;
# au organizat deja o sesiune de selecție pentru burse sociale la începutul anului universitar 2025/2026;
# își asumă responsabilitățile privind implementarea proiectului.
Dosarele vor fi verificate de o comisie mixtă formată din reprezentanți ai UEFISCDI și ai ministerului. Rezultatele preliminare vor fi publicate pe 9 martie, contestațiile pot fi depuse între 10 și 11 martie, iar lista finală va fi anunțată pe 12 martie 2026.
Cum vor fi selectați studenții
Selectarea beneficiarilor va avea loc în două etape:
# preluarea studenților care au primit deja bursă socială la începutul anului universitar 2025/2026;
# organizarea unei noi selecții pentru completarea locurilor disponibile.
Pentru a fi eligibili, studenții trebuie să aibă între 18 și 29 de ani, să fie înscriși la licență sau masterat, la forma de învățământ cu frecvență și să studieze pe locuri finanțate de la bugetul de stat.
Cum se fac plățile
Universitățile pot solicita atât decontarea retroactivă a burselor plătite din venituri proprii (începând cu luna ianuarie 2026), cât și finanțare pentru plățile curente până în iulie 2026.
Ministerul va transfera fondurile în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea documentelor justificative, iar universitățile vor vira banii către studenți în maximum cinci zile lucrătoare de la încasarea sumelor.
Instituțiile selectate vor fi responsabile de identificarea și verificarea studenților eligibili, de validarea datelor în platforma dedicată, de semnarea acordurilor, de efectuarea plăților și de raportarea lunară către UEFISCDI.






