Pe 2 iunie, la ora 9:0, elevii din clasa a IX-a au început susținerea primului examen de absolvire a gimnaziului. După două ore, pe rețelele de socializare și în grupurile dedicate examenului au început să apară primele reacții, în mare parte pozitive. Elevii au declarat că, în general, testul a fost ușor și speră ca restul să fie la fel.
Mai jos găsiți câteva dintre reacțiile elevilor, care descriu emoțiile lor după examenul la istorie.
#1. „Bodaproste de așa test! A fost ușor!”
#2. „Concluzie – examenele nu sunt grele, doar necesită străduință, încredere în sine și atenție.”
#3. „Chiar a fost foarte ușor! Nu-mi ajungea spațiu și am trecut peste linii, dar poate nu voi fi depunctat.”
#4. „Acum ne rugăm ca verificatorii să fie buni la inimă!”
#5. „Baremul nu-l are nimeni?”
#6. „M-am dus să văd cum se deschid plicurile și cânta muzică!”
#7. „Amuia vine la mate!”
#8. „Eu sunt cel mai bucuros om de pe Pământ”
#9. „Examen mai bun decât acesta nici nu îmi închipui. Când am citit exercițiile, era să zbor de fericire de pe scaun!”
#10. „Hai că cel mai greu obiect l-am trecut! La matematică și română ne vom descurca!”
#11. „Doamne 🥲🤦🏻♀️, nouă nici nu ne zicea cat timp a mai rămas!”
#12. „Mai este vreun deștept care a scris că Grigore Vieru a fost compozitor?”
#13. „M-am stresat puțin și am uitat tot ce am învățat!”
#14. „În general, examenul a fost foarte ușor. La Liceul Teoretic «Alexandru cel Bun» din Rezina, toți elevii care ieșeau erau foarte bucuroși 😭.”
#15. „Amin!”
Care a fost reacția ta după ce ai ieșit de la examen?
Aici poți vedea ce au avut de rezolvat elevii din clasa a IX-a la examenul la istorie.
Următorul examen elevii din clasa a IX-a îl vor susține pe 5 iunie la matematică.