Profesorii care nu au studii de profil, dar activează de mai mult de 10 ani vor putea continua să predea fără a pierde din salariu

profesori-1170×600
Foto:mecc.gov.md

Profesorii care nu dețin studii de profil, dar au o experiență de cel puțin 10 ani și un grad didactic corespunzător vor putea continua să predea fără a pierde din salariu. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a precizat că va elibera un certificat care le va recunoaște experiența profesională. Acest lucru se va realiza în baza noii metodologii privind recalificarea și validarea competențelor cadrelor didactice din educația timpurie (grădinițe), învățământul primar, gimnazial, liceal, aprobate anterior.

Certificatul se va elibera cadrelor didactice din învățământul general (educație timpurie, primar, gimnazial, liceal) care nu dețin studiile de profil/specialitatea corespunzătoare funcției exercitate. Totuși, aceștia trebuie să aibă o experiență de minimum 10 ani de predare și să dețină gradul didactic II, I sau superior corespunzător funcției în care activează.

Pentru a obține certificatul, profesorii trebuie să completeze o cerere adresată MEC și să o expedieze fie în format fizic la sediul MEC, fie în format electronic la adresa de e-mail [email protected]. Certificatul are valabilitate nelimitată.

Cererea trebuie însoțită de următoarele documente:
# copia actului de identitate;
# curriculum vitae (CV) actualizat, format Europass;
# copia diplomelor de studii;
# copia certificatului privind acordarea gradului didactic;
# adeverință eliberată de instituția de învățământ sau alte instituții de învățământ în care a activat cadrul didactic, care confirmă experiența didactică de minimum 10 ani în funcția pentru care se solicită eliberarea certificatului.

Ordinul MEC „Cu privire la eliberarea Certificatului care confirmă dreptul de activitate în funcția didactică” poate fi accesat la următorul link.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente