Blocurile sanitare din 19 școli vor fi renovate și modernizate. Instituțiile de învățământ selectate sunt din Chișinău, Orhei, Soroca, Hâncești, Strășeni, Ștefan Vodă, Ialoveni, Râșcani și Florești. De asemenea, alte patru școli au fost incluse pe lista de rezervă, menționează Ministerul Educației și Cercetării.
Procesul de selecție s-a desfășurat în patru etape. Acesta a început în februarie 2025, când a fost lansat un apel public pentru finanțarea proiectelor. Autoritățile publice locale au avut termen până la 11 aprilie pentru a depune dosarele de participare, iar în total au fost înregistrate 59 de proiecte.
Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL) a monitorizat procesul de depunere a cererilor. Ulterior, comisia tehnică desemnată de ONDRL a verificat dacă dosarele depuse respectă toate cerințele administrative și tehnice.
Proiectele eligibile au trecut printr-o evaluare tehnică și financiară de către o comisie intersectorială instituită de MEC. Criteriile de selecție au inclus:
# relevanța și impactul social;
# calitatea soluțiilor tehnice propuse;
# bugetul estimat, capacitatea de implementare;
# accesibilitatea pentru copiii cu dizabilități.