Rețeaua școlilor model va include deja 50 de instituții, după ce autoritățile au identificat resurse pentru renovarea și dotarea altor 15 licee. Upgrade-ul noilor instituții ne va costa peste 670 de milioane de lei.
Guvernul a aprobat astăzi semnarea unui acord cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în acest sens. Aceasta ne va împrumuta ce mai mare parte din suma necesară, adică 30 de milioane de euro. Alte 5 milioane de euro le vom primi sub formă de grant, adică nu îi vom întoarce, de la de la Parteneriatul Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu (E5P).
Finanțarea va asigura reabilitarea și amenajarea a celor 15 școli și a terenurilor adiacente ale acestora.
Ce se va face mai exact? Vor fi implementate măsuri de eficiență energetică și asigurate condiții de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă. Va fi modernizată infrastructura auxiliară, inclusiv rețelele de apă și canalizare.
În același timp, proiectul va sprijini atragerea și menținerea cadrelor didactice în sistem, în special, în zonele rurale.
În total, Ministerul Educației și Cercetării își propune să creeze 90 de școli model în toate raioanele și municipiile din țară.
Aproximativ 13.000 de elevi și 800 de cadre didactice vor beneficia direct de aceste lucrări.

În anul 2024, Dan Perciun anunța într-o conferință de presă că în Republica Moldova vor fi renovate 35 de licee, din diferite raioane, care vor trebuie să asigure niște standarde educaționale mult mai înalte decât în celelalte instituții. Un argument în acest sens au fost rezultatele testelor PISA, care au demonstrat că elevii din școlile mici au obținut niște rezultate proaste.