Anual, în data de 8 aprilie, marcăm Ziua Internațională a Romilor. Cu această ocazie, ne-am propus să vă facem cunoștință cu câteva persoane de etnie romă din Republica Moldova care s-au remarcat prin activitatea lor din ultimii ani. Prin intermediul acestor exemple ne dorim să inspirăm tinerii și tinerele din comunitatea romă și să le motivăm să fie activi/active.
Elena Sîrbu
Elena Sîrbu este fondatoarea și președinta Platformei Femeilor Rome „Romni” din Republica Moldova, jurnalistă și activistă civică.

Marin Alla
Marin Alla este director general al organizației neguvernamentale „Tarna Rom” și realizator al emisiunii radiofonice „Romano Glasos”.

Vasile Drangoi
Vasile Drangoi este președintele Coaliției „Vocea Romilor” și om de afaceri.

Valeriu Căldăraru
Valeriu Căldăraru este director executiv al Asociației Naționale a Mediatorilor Comunitari Romi din Republica Moldova, dar și mediator comunitar în comuna Mingir, raionul Hâncești.

Silvia Feraru
Silvia Feraru este președinta Consiliului de Administrare din cadrul Asociației Naționale a Mediatorilor Comunitari Romi din Republica Moldova. În plus, este și mediatoare comunitară în comuna Cărpineni, raionul Hâncești.

Alexei Preda
Alexei Preda este membru al Asociației Naționale a Mediatorilor Comunitari Romi din Republica Moldova și mediator comunitar în orașul Otaci, raionul Ocnița. Totodată, acesta este consilier local în orașul Otaci și fondator al centrului pentru copiii defavorizați Bahtalo Ker („Căsuța fericită”).

Varvara Duminică
Varvara Duminică este una dintre primele femei de etnie romă care a reușit să dețină o funcție de conducere în administrația locală. Mai exact, din 2015 până în 2019, a fost consilieră locală în satul Chetrosu din raionul Drochia.

Victorina Luca
Victorina Luca este avocată și membră în cadrul Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității. Mai mult, este prima femeie romă din cadrul consiliului și se află la al doilea său mandat.

Sava Duminică
Sava Duminică este membru al Asociației Naționale a Mediatorilor Comunitari Romi din Republica Moldova și mediator comunitar în sectorul Botanica, municipiul Chișinău. Pe lângă aceasta, este om al artei. Aproape 30 de ani a făcut parte din colectivul de muzică și dansuri «Romii Moldovei».

Radu Marian
Radu Marian este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, președinte al Comisiei economie, buget și finanțe și vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate.

Adriano Marian
Adriano Marian este fondatorul și dirijorul proiectului Moldovan National Youth Orchestra.

Vasile Tinei
Vasile Tinei este un trompetist care, la vârsta de doar 11 ani, a reușit să cânte alături de compozitorul Eugen Doga și să obțină locul II în cadrul concursului televizat Next Star, desfășurat în România. În prezent, este un tânăr celebru în comunitatea sa și nu doar.

Elvira Drangoi
Elvira Drangoi este activistă civică și coordonatoare a Programului de Tineret din cadrul Asociației Obștești „Femei pentru Femei”.

Vasile Micleușanu
Vasile Micleușanu este cofondatorului produsului mediatic dedicat persoanelor din comunitatea LGBTQ+ Bang Bang și activist queer.

Felicia Bludoi
Felicia Bludoi este membră a Asociației Naționale a Mediatorilor Comunitari Romi din Republica Moldova și mediatoare comunitară în orașul Comrat. În plus, este voluntară în cadrul Platformei Femeilor Rome „Romni” și una dintre beneficiarele bursei de merit acordate elevilor și studenților de etnie romă.

Notă: persoanele incluse în articol sunt doar câteva exemple din comunitatea romă care s-au remarcat pe parcursul anilor prin activitatea lor și rămân a fi o inspirație pentru întreaga societate.