(grafic) De ce ne este greu să acceptăm egalitatea de gen? Psihologul Ștefan Popov, despre cauze și soluții

eg2
Foto:#diez

„În lupta pentru a obține egalitatea între bărbați și femei, se pierde feminitatea aceasta automat…, dar femeile trebuie totuși să rămână femei.” Aceasta este una dintre părerile moldovenilor cu privire la conceptul de egalitate de gen, prezentate în cadrul studiului „Bărbații și Egalitatea de Gen în Republica Moldova, 2024”. Opinia respectivă arată că stereotipurile legate de diferențele dintre sexe încă persistă în țara noastră, deși în ultimii ani se discută tot mai mult despre egalitatea de gen. Psihologul Ștefan Popov ne-a explicat de ce acest concept este, în continuare, greu de înțeles.

„În primul rând, vorbim despre o mentalitate colectivă și o cultură încă tradiționalistă, în care persistă discriminarea de gen, iar bărbatul are, în general, mai multe privilegii decât femeia. Schimbarea acestora necesită, uneori, generații. Unele societăți, precum cele occidentale, sunt mai deschise la inovație și schimbări de atitudine, în timp ce altele, mai conservatoare, sunt mult mai rezistente. La fel cum e și țara noastră. Oamenii au frica de a schimba anumite elemente culturale, convingeri, stereotipuri”, menționează psihologul.

În plus, potrivit specialistului, modelul tradiționalist avantajează bărbații, îi face să se simtă mai confortabil și să nu vrea să renunțe la el. Respectiv acum, pe măsură ce pierd din putere și control asupra femeii, percep această schimbare ca pe o amenințare. „Trebuie să ne gândim și care bărbați sunt mai inclinați spre această frică. De obicei, este vorba despre cei cu un sentiment de inferioritate sau o stimă de sine scăzută. Un bărbat matur emoțional, autonom și încrezător nu își percepe partenera ca pe o concurentă. Nu are nevoie de control sau superioritate pentru a se simți puternic. Pentru el, este absolut în regulă să împărtășească viziunea egalității în fața oportunităților, responsabilităților și angajamentelor.”

Referindu-se la motivele pentru care unele femei se opun egalității de gen, Ștefan Popov explică că acestea tot se simt confortabil într-un model tradiționalist, unde bărbatul își asumă principalele responsabilități, în special cele financiare. De asemenea, unora le este frică de multă responsabilitate, libertate sau autonomie, chiar și de independența financiară. Astfel, acceptă și promovează acest model, percepându-l ca pe o formă de protecție și siguranță. Chiar dacă implică, uneori, anumite abuzuri.

Sursă: #diez

„Oamenii fac generalizări și simplificări mentale”

Conform studiului „Bărbații și Egalitatea de Gen în Republica Moldova”, majoritatea femeilor totuși își doresc egalitate în drepturi, dar percep o lipsă de înțelegere din partea bărbaților:
# „Deși unii bărbați susțin egalitatea de gen, oricum la nivel de subconștient se simt superiori.”;
# „Când vorbim de egalitatea de gen, noi, femeile, ne gândim la drepturi și posibilități, iar bărbații se gândesc la aspecte fiziologice.”;
# „Noi, femeile, luptăm pentru anumite drepturi pe care nu le-am avut, iar unii bărbați nu înțeleg aceasta…”.

În același timp, bărbații recunosc egalitatea de gen din punct de vedere legal, dar subliniază existența diferențelor fiziologice și de caracter între bărbați și femei:
# „Din punct de vedere fiziologic, diferențe au fost, sunt și vor rămâne.”;
# „Femeile sunt mai gingașe, iar bărbații mai rezistenți. Dar din punct de vedere fizic, cred că femeile sunt mai puternice pentru că ele pot îndura dureri mai mari decât bărbații. La caracter însă, bărbații sunt mai stabili, iar femeile – mai emoționale”.

Psihologul Ștefan Popov subliniază ideea că aceste percepții evidențiază persistența unor viziuni tradiționale, conform cărora diferențele de caracter și cele fizice sunt inevitabile și determină roluri distincte în societate. „De obicei, oamenii fac generalizări și simplificări mentale, nu depun efort ca să pătrundă în esența lucrurilor. De aceea, este dificil de transmis mesajul că egalitatea de gen se referă la egalitatea de oportunități, nefiind legată de unele trăsături fizice sau morale.”

Potrivit lui, în societatea în care trăim se aduc argumente suplimentare privind feminitatea și rezistența fizică doar pentru a susține credințele tradiționale. Altfel zis, oamenilor le este indiferent dacă acestea sunt valide sau nu – important este să fie enunțate.

Sursă: #diez

Potrivit aceluiași studiu menționat mai sus, 27 % dintre bărbați și 29 % dintre femei consideră că acordarea femeilor unor drepturi ar afecta negativ bărbații. De asemenea, 37 % dintre bărbați și 38 % dintre femei cred că, odată ce femeile obțin drepturi, drepturile bărbaților se reduc. Totuși, este important de menționat că tinerii și tinerele cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, cu studii superioare și un venit mediu lunar înalt, sunt mai puțin de acord cu această idee.

Viziunile stereotipizate sunt mai accentuate în contextul pieței muncii, pentru că 53 %  dintre bărbați și 59 % dintre femei consideră că angajarea femeilor în câmpul muncii presupune că femeile iau locurile de muncă destinate, de fapt, bărbaților. Aceste percepții asupra egalității de gen sunt mai frecvente în rândul persoanelor cu un nivel scăzut de educație (gimnazial și liceal/mediu general) și cu venituri medii lunare mici în gospodărie. 

În realitate însă, din cauza diferențelor dintre sexe care încă există în Republica Moldova, au de suferit femeile. Ștefan Popov afirmă că acest fenomen afectează sănătatea lor emoțională, mai ales atunci când se simt nedreptățite, discriminate, abuzate sau excluse din anumite grupuri sociale, inclusiv din discuții considerate „doar pentru bărbați”. 

„Orice respingere socială are un impact emoțional negativ. Poate genera sentimente de furie, frustrare, anxietate și dezamăgire. Toate acestea, în combinație cu alți factori emoționali, pot contribui chiar la depresie.”

Percepția socială despre egalitatea de gen ar putea fi schimbată în totalitate?

Datele studiului „Bărbații și egalitatea de gen în Republica Moldova” sugerează că, deși timp de 10 ani percepțiile privind egalitatea de gen în țara noastră au înregistrat unele îmbunătățiri, este necesară dezvoltarea mai multor programe de educare și sensibilizare a publicului, axate pe încurajarea parteneriatului egal în cadrul gospodăriei și combaterea stereotipurilor. În acest sens, psihologul Ștefan Popov menționează că percepția oamenilor din Moldova privind acest subiect nu va fi schimbată complet niciodată, deoarece chiar și în culturile contemporane occidentale există prejudecăți și convingeri tradiționale. 

„Până la urmă, majoritatea dintre noi preluăm aceste convingeri din familie și, în viața adultă, adesea ne comportăm față de bărbați sau femei conform modelului pe care l-am observat în copilărie. Chiar dacă există campanii media sau programe educaționale susținute de ONG-uri, când modelul de convingere este deja format, schimbarea devine foarte dificilă. Mesajele noi sunt de obicei respinse fără a fi cu adevărat luate în considerare.”

Totuși, potrivit specialistului, prin eforturi educaționale comune, mai ales prin campanii de informare organizate în școli, am putea schimba puțin situația. „În procesul de creștere, avem posibilitatea de a cultiva idei mai sănătoase unei persoane. Totuși, chiar și așa, niciodată nu va fi posibil să eradicăm complet aceste prejudecăți”, subliniază el. 

De asemenea, pentru ca în viitor să fim mai aproape de egalitatea de gen, psihologul menționează că accentul ar trebui să cadă pe noile generații. „În alte cazuri este mai greu. E foarte dificil acum să ajungi la fiecare cetățean și să oferi educație, formare sau instruire. Mai ales la cei din zonele rurale, unde gândirea tradiționalistă încă este la ea acasă.”

Sursă: #diez

Egalitatea de gen = mai mult respect reciproc

Ștefan Popov este de părere că abordarea echilibrată a egalității de gen contribuie la dezvoltarea unui climat mai sănătos din punct de vedere psihologic, cultivând respect reciproc și o responsabilitate echitabilă. Drept urmare, comunicarea dintre bărbați și femei poate fi îmbunătățită, iar așteptările rigide legate de ce trebuie să facă el sau ea pot fi fi eliminate

„În prezent, aceste așteptări există și provoacă foarte multe conflicte. În societatea tradițională, cu un secol sau două în urmă, bărbatul era cel care muncea și susținea familia, în timp ce femeia se ocupa de treburile casnice. Bun, era o separare și o împărțire de roluri în acest sens. Femeile nu aveau prea multe oportunități de educație sau dezvoltare profesională, e clar. Dar acum ce se întâmplă? Acum femeia, pe lângă faptul că muncește, trebuie să se ocupe și de treburile casnice. Însă bărbatul tot acolo a rămas. Și lucrul acesta generează frustrări. Femeia se simte mult mai stresată și mult mai responsabilă.”

Potrivit psihologului, adevărul e că acum lucrurile nu mai pot funcționa ca în trecut, fiindcă și realitățile economice actuale sunt diferite. În prezent, pentru ca o familie să se întrețină, este nevoie ca ambii parteneri să muncească și să aibă acces la oportunități. Acest fapt deja înseamnă că și treburile casnice trebuie să fie împărțite echitabil.

„Cu toate acestea, dacă într-o familie ambii parteneri ajung la un acord privind responsabilitățile pe care și le vor asuma, nu există nicio problemă. În cazul în care amândoi sunt de acord cu un anumit model, este perfect în regulă, indiferent dacă ea se ocupă de treburile casnice și el lucrează sau invers. Important este că decizia să fie luată în consens.”

În cele din urmă, Ștefan Popov recomandă fiecărei persoane să nu se ghideze după stereotipuri și prejudecăți, care, în final, îi vor aduce mai mult rău. Dimpotrivă, să-și pună întrebări legate de propriile convingeri și să caute argumente solide pentru ele. Iar dacă nu le va găsi, să-și regândească percepțiile și să le ajusteze. În scopul unui progres personal.

Sursă: #diez

Scopul cercetării „Bărbații și egalitatea de gen în Republica Moldova”, realizate în anul 2024, a fost cunoașterea și înțelegerea comportamentului, atitudinilor bărbaților și femeilor în domeniul egalității de gen, a schimbărilor care s-au produs din 2015 până în 2024 pentru a urmări rezultatele politicilor în domeniul dat și pentru a contribui la dezvoltarea acestora.

La cercetarea cantitativă au participat 1.529 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 59 de ani. Interviurile au fost realizate față în față, la domiciliul respondenților. Conform metodologiei internaționale, au fost extrase două eșantioane:
# un eșantion principal format din 1.014 bărbați;
# un eșantion secundar format din 515 femei.

Datele obținute în cadrul sondajului au fost completate cu date calitative, colectate în cadrul unor discuții de tip focus-grup, desfășurate separat cu bărbați și femei. Eșantionul cercetării a fost format din 57 de bărbați și 23 de femei.


Pe 7 martie, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare a anunțat că în anul 2025 Republica Moldova înregistrează regrese la capitolul egalității de gen, față de anul 2024. Potrivit organizației, nivelul mediu al egalității dintre femei și bărbați a fost estimat la 60 de puncte – cu un punct mai puțin față de anul precedent. Vedeți aici mai multe detalii privind acest subiect.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente