Prima Dragoste, artista care își găsește inspirația în cele mai intime momente ale vieții sale și transformă emoțiile în melodii, este invitata sesiunii speciale Bunker de la Mediacor. Alexandra Cebotar a dezvăluit sursele sale de inspirație, cum schimbă aceste influențe în creații muzicale unice și ce mesaje vrea să transmită prin intermediul artei.
– Cine este Prima Dragoste și de ce ți-ai ales acest pseudonim?
– Eu sunt Prima Dragoste. Mă numesc Alexandra Cebotar. Sunt din Chișinău. Am 21 de ani. Sunt „cantautoare”, cum prefer eu să-i spun. De ce Prima Dragoste? Pentru că este cea mai comună. Toată lumea a avut, are sau urmează să aibă „prima dragoste” și ea e diferită pentru fiecare. Asta și îmi permite să am libertatea în a scrie. Cazuri sunt multe. Situații sunt multe. Și oameni sunt mulți. Și datorită acestui lucru am libertatea de a aborda mai multe teme decât o unică „prima dragoste”. Cu toate că am ajuns la concluzia că fiecare dragoste poate fi „prima”, pentru că oamenii iubesc diferit. Nu poți să iubești un om la fel cum ai iubit pe altul și de asta cred că fiecare dragoste e „prima”. „Prima dragoste” față de acest om.
– Care este povestea ta în muzică?
– Eu cânt de când mă știu. Când mama mă împletea înainte să mă petreacă la grădiniță și eu cântam, îi spuneam: „Mama, eu o să-ți transmit salutări de pe scenă într-o zi”. Majoritatea membrilor familiei mele sunt muzicieni. Și eu am studiat la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, vioară și pian, 12 ani. Am susținut și bacalaureatul, însă după asta am renunțat la vioară și pian. Cu toate că îmi mai aduc aminte. Câteodată, mai cânt la pian, mă ajută să compun. Cânt și la chitară. Prima piesă am scris-o pe la 16-17 ani. Atunci scriam în rusă. Am fost susținută de părinții mei. Tata și-a vândut mașina ca eu să pot înregistra prima piesă. Da, cu ajutorul susținerii părinților mei eu am reușit să-mi împlinesc jumătate din vis, visul copilăriei mele. Și da, am salutat-o pe mama de pe scenă.
– Ce fel de muzică este arta ta?
– După cum am spus, părerea mea este că omul iubește toată viața și, pe parcursul vieții, el, din nou și din nou, își întâlnește câte o „primă dragoste”. Ceea ce îmi dă libertatea de a compune și a aborda mai multe teme, mai multe situații comune, pentru că eu scriu nu doar din propria experiență. Nu am avut eu atât de multă experiență amoroasă în viața asta. Încă nu am reușit. Și din cauza asta prefer să mă inspir din poveștile prietenilor, ale oamenilor din anturajul meu. Pot să-mi permit când văd că e momentul potrivit să rog oamenii să-mi povestească despre prima lor dragoste, ca eu să pot să transform asta într-un subiect mai comun, adică să fie pe înțelesul tuturor.
– De unde te inspiri?
– Mă inspir cel mai mult din conversații și observații asupra oamenilor. Eu am studiat o perioadă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice la specialitatea Film, Regie și TV, apoi m-am retras, fiindcă trebuia să mă mut în România. Și iată acolo nouă ni se spunea constant: „Observați oamenii din jur, încercați să vă imaginați ce reprezintă oamenii pe care îi întâlniți, care e povestea lor, unde ei merg, ce fac, de ce ei merg acolo și așa mai departe”. Așa eu am învățat să ascult, să văd, să privesc, să urmăresc, să atrag atenția la detalii, ceea ce mă inspiră a crea ceva viu.
– Cine te inspiră?
– Mă inspiră alți artiști. O ador pe Zemfira. Textele pe care le scrie sunt pur și simplu fantastice. Îl iubesc pe The Motans. Eu am o vorbă pe care continui să o repet la orice interviu și peste tot: „Vama Veche sunt cei care m-au învățat să scriu. The Motans sunt cei care m-au motivat să scriu”. Mă mai inspiră și dorința de a o face pe mama mândră de mine, odată și odată.
– Care este mesajul pe care vrei să-l transmiți publicului prin muzica ta?
– Muzica mea e diversă. Îmbin mai multe stiluri muzicale. Dacă acum am o piesă mai dramatică, pe următoarea pot să o fac cum am făcut „Mohor”, adică mai în glumă. De fapt, unul dintre mesajele pe care l-am comunicat acum recent la concerte a fost să privim cu ochii larg deschiși, să nu ne uităm doar la gardul din fața noastră, dar să ne uităm un pic mai departe, unde este un copac frumos care înflorește, cerul pe care zboară niște păsări, niște porumbei, niște rățuște. Sunt oamenii care trăiesc… Chiar și aceleași blocuri sunt foarte frumoase, fiindcă acolo trăiesc oamenii, acolo e viață, înăuntrul lor e viață și asta și face lumea noastră mai frumoasă. Mesajul pe care vreau eu să-l aduc, cel puțin în ultima perioadă, este să privim mult mai departe, căci noi merităm să vedem frumosul.
Descoper-o pe Prima Dragoste în sesiunea Bunker de la Mediacor.
Bunker este un proiect exclusiv marca Mediacor.
