Nicoleta Gorea e una dintre acei oameni pe care-i știu de undeva, nu știu precis de unde, dar cert e că de la vreo activitate de voluntariat. Deși au trecut vreo cinci ani de atunci, ne urmăream online și atunci când căutam studenți care învață peste hotare pentru rubrica în scris a Universității #diez, am fost în același gând: ea urmărea articolele constant în timpul liceului, iar eu am invitat-o să fie unul dintre protagoniștii jurnalului nostru de studenție.
Am „prins-o” pe Nicoleta în vacanța de primăvară și ne-am întâlnit într-o zi senină să discutăm despre studenție pentru un nou episod al podcastului Universitatea #diez. Am vorbit despre viața de studentă în Germania, despre procesul complex de învățare a limbii germane și am trasat niște semne de exclamare pentru toți elevii care se visează studenți în Germania, și anume în legătură cu procesul de înscriere, costurile de trai și studii și experiența de student internațional în raport cu localnicii. Eu cu Nicoleta împărtășim aceeași „obsesie” pentru Germania și mai avem câteva lucruri comune pe care le înțeleg doar cei care se apucă de învățat germana pentru a studia acolo. Mai mult decât atât, Nicoleta e independentă financiar nu pentru că are un job. Vă povestește despre asta în podcast. Nicoleta mi-a conturat ideea despre cât de diversă e studenția și a explicat tare elocvent despre cum relațiile cu prietenii nu se răcesc, ci mai degrabă capătă altă formă.
Episodul îl puteți asculta pe Apple Podcasts, Spotify și YouTube.