„Air Moldova riscă să intre în faliment în câteva zile.” Angajații companiei aeriene au lansat o petiție către Maia Sandu

air moldova
Foto: Facebook/ Air Moldova

Angajații companiei aeriene Air Moldova au lansat o petiție către președinta țării, Maia Sandu, solicitând ca ea să intervină în situația critică financiară a companiei. În caz contrar, angajații companiei aeriene spun că Air Moldova va intra în faliment în mai puțin de câteva zile. Contactată de #diez, purtătoarea de cuvânt a companiei Air Moldova, Iana Zidu, a confirmat că această petiție este veridică fiind lansată la inițiativa angajaților companiei aeriene.

„Compania aeriană Air Moldova se află în situație de criză financiară profundă. Banca a condiționat compania să majoreze suma de depozit pentru garantarea rambursării biletelor neutilizate. Astfel s-a format un deficit de mijloace bănești necesare pentru activitatea companiei. Acest blocaj abuziv din partea băncii constrânge financiar compania”, spun angajații Air Moldova.

În prezent, conform petiției înaintate, compania Air Moldova se află în incapacitatea de a achita:  
# salariile angajaților pentru lunile februarie, martie și aprilie;
# serviciile Întreprinderii de Stat Aeroportul Internațional Chișinău;
# deservirea aeronavelor contractate;
# alimentarea cu combustibil a aeronavelor;
# achitarea datoriilor față de toți prestatorii de servicii.

„Pe această cale, solicităm implicarea dumneavoastră în situația creată, fiind ultima noastră șansă de a salva operatorul național Air Moldova. În caz contrar, în mai puțin de câteva zile compania va intra în faliment, iar noi 285 de specialiști ai aviației civile vom pierde locurile noastre de muncă, peste 70 000 de pasageri vor pierde biletele procurate, iar bugetul de stat va pierde unul dintre cei mai mari contribuabili”, se menționează în petiție.

Angajații companiei aeriene au solicitat președintei să salveze Air Moldova de la faliment, prin următoarele acțiuni:
#1. deblocarea parțială a depozitului impus de bancă, pentru a putea achita deservirea aeronavelor, fapt care ar opri anularea zborurilor în masă;
# 2. deblocarea de către organele de stat a activelor companiei, care pot fi utilizate pentru acoperirea datoriilor companiei;
# 3. deblocarea capitalului social al Air Moldova, care ar permite atragerea investitorilor.


Pe 12 aprilie, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a Republicii Moldova a anunțat că există riscul ca să fie suspendat certificatul de operator aerian al Air Moldova, în contextul anulării mai multor zboruri. AAC precizează că motivul pentru care Air Moldova anulează zborurile este situația financiară precară a operatorului aerian. În același timp, angajații Air Moldova au venit cu o reacție și solicită autorităților să se implice în situația creată. În scrisoarea adresată autorităților se menționează că cei 285 de angajați ai companiei aeriene sunt extenuați și demoralizați, însă, cu toate acestea, continuă să-și exercite onest munca.


Amintim că Air Moldova a anulat mai multe zboruri din luna martie. Potrivit Air Moldova, motivul anulării curselor respective este reorganizarea orarului pentru luna martie. 

Pe data de 2 martie, mai multe zboruri ale Air Moldova din și spre Chișinău au fost anulate. Conform companiei, motivul anulărilor au fost dificultățile operaționale. Două aeronave din flota companiei aeriene au fost indisponibile pentru zbor.

Air Moldova a anulat și două zboruri care urmau să fie operate de compania în data de 3, 7, 8 martie și 10 martie.

De asemenea, pe data de 27 februarie, Autoritatea Aeronautică Civilă (ACC) a confirmat că operatorul aerian Wizz Air și-a suspendat toate zborurile pe/de pe Aeroportul Internațional Chișinău începând cu data de 14 martie 2023.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente