GMG Production, o companie a oligarhului Plahotniuc, nu mai este în stare să își achite datoriile financiare

302473554_417747993786295_4144380357186308185_n
Foto:Facebook/General Media Group

Compania General Media Group (GMG), care aparține oligarhului fugit Vladimir Plahotniuc, a intrat în stare de insolvență. La începutul lunii aprilie, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a acceptat cererea companiei Finpar Invest, care aparține de asemenea oligarhului, privind intentarea procedurii, iar ulterior a constatat insolvabilitatea GMG.

Decizia cu privire la constatarea insolvabilității a fost pronunțată în data de 3 aprilie de magistratul Judecătoriei Chișinău, sediul central, Vitalie Stratan. Solicitarea privind declararea insolvabilității a fost făcută de Finpar Invest, compania care oferă în locațiune companiei GMG încăperi din sediul situat pe strada Ghioceilor.

Potrivit instanței, General Media Group are față de Finpar Invest o datorie în sumă de 24 798 725 de lei, confirmată inclusiv prin facturile fiscale emise și semnate. Finpar Invest a somat GMG Production să stingă integral datoria acumulată, însă aceasta a fost plătită deocamdată parțial. 

Conform situației din data de 20 martie 2023, GMG Production ar avea față de bugetul public național datorii în sumă de 1 197 265 de lei. 

Instanța a ridicat dreptul lui Sergiu Latiș de a administra GMG Production. De asemenea, aceasta l-a desemnat în calitate de administrator al insolvabilității întreprinderii pe Gîndea Anatolie.

GMG by Maxim Pistrui on Scribd

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine