Pe 24 martie 2023 a avut loc etapa finală a concursului național „Polobocul de aur”, organizat anual de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM). În cadrul evenimentului a avut loc degustarea vinurilor candidate la titlul de cel mai bun vin de casă.
La ediția din acest an, pentru marele premiu au concurat 127 din cele peste 500 de probe de vinuri, prezentate de vinificatori din mai multe raioane ale țării.
Potrivit președintelui Sergiu Harea, concursul este organizat din anul 2002 de către CCI a RM, cu scopul de a remarca cei mai buni producători de vin de casă, a ridica cultura de consum și a efectua schimbul bunelor practici ce țin de activitatea vitivinicolă.
„Anul acesta am primit un număr destul de mare de mostre de vin de casă din toate regiunile țării. Ne bucurăm că această tradiție nu se pierde, ba mai mult, gospodarii reușesc să ne surprindă cu vinuri calitative și competitive. Și pentru că vinurile bune sunt o valoare a Republicii Moldova, CCI și-a propus ca la următoarea recoltă, să ofere suport gospodarilor pentru a realiza vin de casă care ar putea concura și la evenimente internaționale. Astfel, ne propunem să organizăm instruiri în acest domeniu”, a afirmat Sergiu Harea.
Etapa regională a concursului a avut loc pe parcursul lunilor februarie – martie, în cadrul filialelor CCI.
Vinurile au concurat la următoarele nominalizări:
# vin produs din soiuri tehnice, specia Vitis vinifera, anul de roadă 2022;
# vin produs din soiuri hibride, specia Vitis labrusca;
# vin de casă maturat mai mult de șase luni;
# vin licoros;
# vin din soiuri autohtone și soiuri selecție nouă (soiuri autohtone – Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră, Rara Neagră; soiuri selecție nouă – Viorica, Riton, Bianca, Floricica, Alb de Onițcani, Legenda, etc.)
Comitetele organizatorice ale filialelor CCI a RM au obligația de a selecta doar mostre de vinuri calitative, care să întrunească următoarele condiții:
# să fie vinuri naturale seci;
# să fie limpezi;
# să nu aibă defecte de aromă şi gust;
# să nu prezinte degajări de dioxid de carbon.
Pe parcursul celor 20 de ediții au fost prezentate aproximativ 9 500 de mostre de vin, dintre care peste 200 au devenit învingătoare și se află astăzi pe rafturile magazinelor din țară.
Învingătorii concursului vor fi anunțați și premiați în cadrul Zilei Naționale a Vinului, care se sărbătorește tradițional în luna octombrie. Premiul mare este butoiul „Polobocul de aur”.