În contextul marcării Zilei Științei, Biblioteca națională a Republicii Moldova (BNRM) te invită să vizitezi expoziţia de documente cu genericul „Științe fundamentale pentru dezvoltarea durabilă”. Vei avea posibilitatea de a te familiariza cu rezultatele cercetărilor ale celor mai notorii savanţi autohtoni.
Expoziţia cuprinde 100 de publicații din colecţiile bibliotecii: cărţi, reviste ştiinţifice acreditate în Republica Moldova, antologia invenţiilor, teze şi rezumate ale tezelor de doctorat ce reflectă cercetările în biblioteconomie și este expusă la BNRM, blocul central, spațiul expozițional, etajul II (str. 31 august 1989, 78A).
Ziua Științei este sărbătorită în R. Moldova pe 10 noiembrie, începând cu anul 2010, în contextul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, marcată în aceeași zi.









