(foto) Cunoaște-o pe Oxana Spinei, tânăra care produce absorbante textile ce pot fi utilizate timp de până la cinci ani

ipiccy_image (74)
Foto: Oxana Spinei

Absorbantele sunt deja o obișnuință pentru femeile din întreaga lume. Simple, comode, la îndemână, acestea au fost create în totalitate pentru confortul și necesitatea acestora. Totuși, puțini (puține) dintre noi cunoaștem că absorbantele poluează grav mediul înconjurător. Absorbantele sunt unele dintre produsele industriei ușoare care se descompun greu, de aceea sunt îngropate masiv în locuri special amenajate, procesul fiind unul lung și complicat.

Am vorbit cu Oxana Spinei, o tânără producătoare de absorbante textile din Republica Moldova, care ne-a povestit despre cum absorbantele din material nu dăunează mediului și despre cum acestea reprezintă o sursă alternativă pentru cele de unică folosință din magazine.

Cum a început totul

Oxana Spinei visa să devină o designeră vestimentară cu nume mare, dar în anul IV de universitate a ieșit în concediu de maternitate, astfel că a făcut o pauză de trei ani. Totuși, în acest timp a avut posibilitatea să se gândească la ce își dorește și la ce nu își dorește să facă mai departe în viața ei. Astfel, s-a reîntors la universitate și a primit diploma de designeră în cadrul Academiei de Muzică Teatru și Arte Plastice, specialitatea Design vestimentar.

„Eu am făcut mai multe încercări de a porni o afacere, aduceam materiale de la piața din Odesa «Kilometrul 7», dar tot nu îmi ieșea, parcă nu se aranjau lucrurile. După, tot mai frecvent a început să-mi apară în vizor informații despre faptul că industria ușoară este a doua cauză principală din lume de poluare a mediului înconjurător, după cea petrolieră.”

Atunci, Oxana a înțeles că: „Purtăm odată și aruncăm, iar aceste haine care nu sunt făcute după o tehnologie ecologică, din cauza substanțelor chimice deținute, poluează planeta”.

Sursă foto: Oxana Spinei/arhivă personală
Sursă foto: Oxana Spinei/arhivă personală

„Am început să răscolesc această temă pentru a afla de ce aceste informații îmi vin în cale și cumva știam în subconștientul meu că anume acest fapt nu-mi permite să pornesc brandul. Noi vrem conștient ceva, dar subconștientul frecvent ne împinge în altă direcție”, evidențiază tânăra.

Astfel, a început să-și pună diverse întrebări care au condus-o acolo unde se află astăzi. „Eu am oferit șapte-nouă ani pentru studii ca să învăț să cos, pentru a cunoaște construcția vestimentară și nu eram gata să mă dezic de asta. Atunci am început să răscolesc prin Instagram și Google dacă sunt anumite metode de producere ecologică a hainelor și întâmplător am dat peste absorbantele din material și mi s-a părut o idee interesantă. Am continuat să răscolesc în această direcție și am văzut că anume nișa respectivă a industriei ușoare poluează foarte mult mediul înconjurător.”

În acele momente, Oxana a înțeles că poate opri poluarea mediului, dar și își poate continua activitatea pe care o iubește cel mai mult – cusutul. „Aceasta era o variantă ideală pentru mine. Nu mă dezic de cusut, dar nici nu poluez mediul. Mi-am propus ca asta să fie misiunea mea.”

Sursă foto: Oxana Spinei/arhivă personală

„Am zis că trebuie să schimbăm cultura”

Oxana este unica producătoare pe scară mai largă a absorbantelor textile în Republica Moldova. „Ca producătoare, eu sunt prima. Ulterior, a început încă o fetiță, însă ea mai modest se ocupă cu această activitate.”

Producătoarea dorește să introducă absorbantele textile în rețelele de farmacii și magazine din țară. „Eu sunt sigură că acest lucru îmi va reuși, pentru că în Europa acest produs deja este pe larg comercializat. Trebuie doar ca cineva să facă asta”, menționează Oxana.

Întrebată de ce a decis să se dedice acestei activități, dânsa a răspuns că în comparație, spre exemplu, cu scutecele pentru copii de care ne putem dezice ori la un moment dat copilul singur trece peste ele și nu mai avem nevoie să le utilizăm, o femeie nu poate face acest lucru, căci pe parcursul a aproximativ 30 de ani ea trece prin ciclul menstrual și necesită de o serie de produse de igienă.

Sursă foto: Oxana Spinei/arhivă personală
Sursă foto: Oxana Spinei/arhivă personală
Sursă foto: Oxana Spinei/arhivă personală

„Eu am examinat și cât de dăunătoare pot fi absorbantele pentru sănătatea femeii și am zis că trebuie să schimbăm cultura, însă din păcate a rămas o rană din timpul Uniunii Sovietice cu referire la absorbantele din cârpă care nu aveau membrana prin care nu trece lichidul. De aceea, multe femei care aud de absorbante din material cred că acestea sunt la fel ca celea de atunci, astfel din prima zi este nevoie să le explic diferența dintre ele. Absorbantele textile sunt absolut identice la calitate cu absorbantele de unică folosință, doar că acestea sunt de multiplă folosință și nu dăunează sănătății, precum și nici ecologiei”, evidențiază producătoarea.

Conform propriilor calcule, Oxana a constatat că, timp de 30 de ani, în medie, o femeie folosește până la 11 000 de absorbante de unică folosință, însă ar utiliza doar 100 de absorbante din material. „Dacă folosește 100 de absorbante textile, asta înseamnă că femeia s-a răsfățat și și-a luat mai multe culori și mărimi. Dacă vorbim doar de strictul necesar, atunci numărul absorbantelor utilizate timp de 30 de ani scade până la 84 de unități.”

„Schimbarea este foarte simțitoare, nu este o mică picătură în mare”

Absorbantele de la lunapads.md sunt 95 % biodegradabile. Atunci când folosim 100 de bucăți, spre final, ca volum, vor rămâne doar cinci absorbante nebiodegradabile, în schimbul celor 11 000 de unități. „Schimbarea este foarte simțitoare, nu este o mică picătură în mare, este o diferență foarte contrastă”, relevă designera.

Absorbantele pot fi curățate în mașina de spălat, la temperatura de 40 de grade, sau manual. Un absorbant poate fi utilizat timp de trei-cinci ani. Dacă acesta este spălat manual, atunci timpul de utilizare a absorbantului scade, iar dacă este curățat în mașina de spălat, datorită rotațiilor lente, acesta poate fi utilizat până la cinci ani.

„Ca atare, absorbantele din material pot fi utilizate mai mult timp, însă noi am ieșit la aceste date după durabilitatea membranei, până în momentul în care lichidul va trece prin ea”, indică Oxana.

Sursă foto: Oxana Spinei/arhivă personală

Tehnologia este una universală, nu a fost inventată, dar preluată de la producători europeni. Absorbantul are trei straturi. Partea de sus care atinge corpul este decorativă, aceasta este întotdeauna produsă din 100 % in sau bumbac. Straturile de îmbibare sunt din flamez sau, cum se mai zice, «baică». Ultimul strat este membrana care deja de 20 de ani se folosește în scopuri medicinale, cu aceasta se acoperă saltelele de la spitale.

„Este o compoziție super simplă, un strat este egalat cu o picătură. Dacă absorbantul este de trei picături, atunci folosim trei straturi care îmbibă. Eu m-am inspirat de la alte firme care nu ascund metoda de producere a acestor absorbante, și ele s-au inspirat de la alte persoane. Tehnologia nu este patentată”, scoate în evidență Oxana.

Afacerea a fost lansată aproximativ un an și jumătate în urmă, în aprilie 2021. Pe atunci, Oxana își combina lucrul cu studiile universitare. Ea a mai învățat la o școală online pentru a deveni constructoră vestimentară.

Și-a utilizat pasiunea pentru a ajuta lumea înconjurătoare

Tot procesul de producție a absorbantelor este realizat de Oxana Spinei. Producătoarea dorește să-și înregistreze în cel mai scurt timp afacerea pentru a putea angaja persoane la muncă atunci când își va putea expune producția în magazinele din țară. „O să crească volumul și o să am nevoie de mai mult ajutor.”

Atelierul de lucru se află în preajma casei sale. De asemenea, Oxana mai visează să implementeze subiectul absorbantelor textile în școlile din Republica Moldova, deoarece de acolo începe educația tinerilor și tinerelor. Oxana produce absorbante pentru fetițele de toate vârstele, precum și scutece pentru bebeluși, scutece postnatale pentru femei, discuri demachiante și inserturi pentru alăptare.

Pentru mai multe detalii urmăriți pagina de Instagram a brandului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente