Liz Truss este noua prim-ministră a Marii Britanii. Ea s-a întâlnit cu Regina Elisabeta a II-a

Liz Truss
Foto:Jane Barlow/PA

Liz Truss este noua prim-ministră a Marii Britanii, după ce s-a întâlnit cu Regina Elisabeta a II-a la Castelul Balmoral din Scoția. Truss, în vârstă de 47 de ani, este cea de-a 56-a prim-ministră a Marii Britanii și a treia femeie care deține această funcție.

După ce s-a întâlnit cu Regina Elisabeta a II-a, lui Truss i s-a cerut să formeze un guvern după demisia lui Boris Johnson, scrie theguardian.com.

Noua prim-ministră va ține un discurs în fața poporului din Marea Britanie la ora 16.00 (ora Londrei), înainte de a începe să își numească cabinetul de miniștri.

Luni, 5 septembrie, Liz Truss a câștigat cursa pentru conducerea Partidului Conservator aflat la guvernare în Regatul Unit. Respectiv, ea a fost numită drept viitoarea prim-ministră a Marii Britanii.

Liz Truss a fost ministră de externe din Marea Britanie și, totodată, ministră pentru Femei și Egalități. Ea îl înlocuiește pe Boris Johnson, care și-a dat demisia din funcția de șef al Partidului Conservator pe data de 7 iulie 2022.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine