(doc) Guvernul a decis! Universitatea Agrară, Universitatea de Stat din Tiraspol și alte instituții vor fi fuzionate

universitatea agrară
Foto: Universitatea Agrară

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 13 iulie, hotărârea de guvern care prevede reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării. Prin urmare, Universitatea Agrară, Universitatea de Stat din Tiraspol, Academia de Administrare Publică și alte instituții de cercetare vor trece în componența altor universități de stat.

Conform hotărârii, Universitatea Agrară va fi absorbită de Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat din Tiraspol va fi absorbită de Universitatea Pedagogică, iar Academia de Administrare Publică va fi absorbită de Universitatea de Stat din Moldova.

Deși proiectul inițial prezentat de Ministerul Educației prevedea absorbția și a Universității din Taraclia de către Universitatea Pedagogică, aceasta nu se regăsește în decizia finală.

Totodată, hotărârea inițială prevedea ca Universitatea de Educație Fizică să fie absorbită de Universitatea de Stat din Moldova, însă în hotărârea finală se menționează că universitatea va fuziona cu Instituția Publică Academia „Ștefan cel Mare”. Acest proces urmează să fie realizat timp de șase luni.

Potrivit documentului aprobat, personalul salariat din instituțiile publice absorbite va fi transferat la instituțiile publice absorbante, asigurându-se integrarea acestora în cadrul instituțiilor respective, iar studenții înmatriculați conform programelor de studii superioare de licență, master și doctorat ale instituțiilor de învățământ superior absorbite vor fi transferați în cadrul instituțiilor de învățământ superior absorbante, la aceleași programe de studii superioare și cu aceleași taxe de studii, stabilite anterior.

Transferul studenților de la instituțiile de învățământ superior absorbite se va realiza până la 25 august 2022. Până la transferarea studenților înmatriculați conform programelor de studii superioare respective la instituțiile absorbante nu se va percepe nicio taxă de studii pentru anul academic 2022/2023.

Puteți consulta întreaga hotărâre în documentul de mai jos.

E de menționat că în timp ce miniștrii votau această hotărâre, în fața guvernului se desfășura un protest împotriva acestei reforme.


Amintim că ministrul educației a anunțat, pe 27 iunie, curent, că în sistemul educațional începe o nouă reformă care presupune comasarea mai multor universități. În urma acestui anunț, universitățile și institutele de cercetare care urmează să fie absorbite și-au manifestat dezacordul față de reformă și au cerut prin scrisori publice și petiții să fie oprit procesul de fuziune. Academia de Administrare PublicăUniversitatea de Educație FizicăUniversitatea Agrară, dar și Universitatea de Stat din Tiraspol au solicitat autorităților în educație să nu fie absorbite de către alte instituții. Totodată, a fost creată o petiție prin care se cere stoparea procesului de dizolvare a Universității de Stat din Taraclia.

De asemenea, Academia de Științe a Moldovei a anunțat că nu i s-a solicitat opinia cu referire la dizolvarea unor universități din țară și menționează că această reformă a învățământului superior anunțată de Ministerul Educației și Cercetării trebuie stopată.

Pe de altă parte, ministrul educației, Anatolie Topală, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că dezbaterile publice care au pornit pe marginea acestui subiect sunt politice și fără nicio tangență cu studenții.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente