Admiterea 2022 e la un pas de start, iar pentru a facilita procesul de depunere și procesare a actelor, Universitatea Tehnică a Moldovei lansează pentru candidații care nu se pot prezenta în Comisia de Admitere o Aplicație online.
Bineînțeles, fiecare tânăr își dorește să trăiască din plin bucuria Admiterii și să se prezinte personal la Universitate pentru a stabili un prim contact cu facultatea aleasă și a depune actele la concursul de admitere. Însă în cazul în care, din diferite motive, nu vă puteți prezenta personal în Comisia de Admitere, aveți posibilitatea să accesați această aplicație și să beneficiați de facilitățile pe care le oferă. Accesând https://admitere.utm.md/inregistrare-online/, creați contul personal și urmați instrucțiunile, care se rezumă la doar patru pași pentru preînregistrarea online la Admiterea-2022:
# Înregistrarea datelor personale pentru înscrierea la concursul de admitere și încărcarea copiei buletinului de identitate;
# Completarea datelor din actul de studii preuniversitare și încărcarea copiilor diplomelor de BAC/colegiu/centru de excelență/licență/școală medie;
# Încărcarea actelor ce confirmă statutul candidatului cu facilități la admitere (după caz);
# Selectarea specialităților/programelor de studii la care candidații doresc să fie înmatriculați, bifându-le în ordine descrescătoare, conform preferințelor.
Astfel, dosarul de admitere ajunge la UTM înaintea ta. Este și acesta un argument că UTM e cea mai tehnologizată Universitate.
Dacă ești decis(ă) să alegi UTM – unica instituție de învățământ superior ingineresc din Moldova, ești așteptat(ă) cu actele în original începând cu 25 iulie curent, conform calendarului de admitere.
Vino să devii student(ă) la Universitatea Tehnică a Moldovei! La UTM vei fi mereu în pas cu Timpul! Inginerii creează Viitorul!
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.






