Meteorologii prognozează temperaturi de până la 34 de grade Celsius pentru săptămâna viitoare

vara
Foto:Klara Kulikova/unsplash

Deși nu va fi o vreme cu foarte mult soare, temperatura va ajunge și până la 34 de grade Celsius. Acestea sunt prognozele Serviciului Hidrometeorologic de Stat pentru săptămâna viitoare. Potrivit specialiștilor, luni vom avea parte de ploi însoțite de descărcări electrice, iar pe parcursul săptămânii vom avea parte de cer noros.

Cel mai cald va fi în sudul țării, acolo se vor înregistra 34 de grade în zilele de marți, miercuri și joi. În centrul țării, maxima termică va fi de 33 de grade Celsius, iar la nord temperatura în termometre va ajunge cel mult la 32 de grade Celsius.

Vă reamintim că, până în data de 1 iulie (vineri), pe întreg teritoriul țării este valabil codul galben de „pericol excepțional de incendiu”. Totodată, până pe 30 iunie (joi) mai este valabil și codul portocaliu de „scurgere scăzută”. În acest context, persoanele din întreaga țară sunt rugate să consume rațional resursele de apă.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine