BAC 2022: exersează pentru examen cu primul site din Moldova dedicat geografiei. Cum geografia.md te ajută să obții un scor mai bun

bac geografie

Examenul de bacalaureat reprezintă treapta de trecere într-o nouă etapă educațională și de formare personală. Tinerii și tinerele din Moldova, la finele studiilor liceale, susțin, de regulă, patru examene, dintre care unul este la o disciplină la alegere. Cea mai populară disciplină, pe care o aleg aproximativ 90 % dintre absolvenți și absolvente, este geografia. Cu siguranță, pentru a obține un scor cât mai bun, e nevoie de o pregătire temeinică. În acest sens vrem să vă facem cunoștință cu platforma geografie.md, care are menirea să ajute tinerii și tinerele la exersarea pentru examen.

În cadrul unui interviu live, am vorbit cu Petru Rusu, manager de program, Editura Iulian, autorul platformei geografia.md. Cercetătorul ne-a încredințat că editura la care activează este pe piață de mai bine de 20 de ani, fiind prima din țară care a realizat o hartă a lumii în limba latină. 

Toată informația de pe geografie.md este redactată de specialiști în domeniu, prin urmare, calitatea materialelor este asigurată de către autori. Managerul de program menționează că site-ul include cinci compartimente: atlasele geografice, hărțile de contur cu sarcini, hărți murale, hărți în formă digitală (pentru calculatoare, proiectoare, table interactive etc.), pregătirea pentru examenul de bacalaureat. 

Compartimentul V este cel mai întrebat în perioada exersărilor pentru examen. În cadrul acestuia, tinerii și tinerele vor găsi 120 de întrebări care formează o grilă, răspunzând la întrebări puteți să vă asigurați de eliminarea unor lacune de cunoștințe. 

„Întrebările sunt repartizate pentru fiecare clasă, respectiv pentru subiectele din clasa a 10-a și a 11-a sunt câte 45 de întrebări, pentru clasa a 12-a sunt 30 de întrebări. Fiecare întrebare conține trei-patru variante de răspuns, dintre care doar una e corectă. Materialul e alcătuit în modul în care pentru a răspunde la întrebări trebuie să folosiți logica și materialele didactice pe care le aveți la îndemână. Răspunsurile corecte le puteți vedea doar după ce bifați totalul de 120 de întrebări. Trebuie să folosiți la maximum cele câteva zile și ore rămase pentru pregătirea pentru examen, cu siguranță puteți crește și puteți afla unele lucruri importante”, ne spune Petru Rusu. 

Totodată, pe lângă răspunsurile corecte, veți avea acces la o serie de explicații utile care vă vor face să înțelegeți mai bine fenomenele expuse în întrebările din compartimentul de pregătire pentru examenul de bacalaureat. 

Site-ul poate fi accesat contra unui cost simbolic de 50 de lei. „Pentru acest preț aveți acces la 120 de întrebări de pregătire, la răspunsuri și la un set de explicații, care vă vor ajuta, pe ultima sută de metri, să vă fortificați cunoștințele în materie de geografie.” Recomandarea autorului geografia.md este lucrarea individuală asupra materialelor de pe site, dat fiind faptul că doar acest mod de învățare vă va asigura asimilarea tuturor cunoștințelor.

Autorul menționează că ar fi de dorit să vă alocați timp pentru a trece testul, adică cele 120 de întrebări, dintr-o încercare, dar în cazul în care vă ia mai mult timp și vreți să reveniți la exerciții, platforma vă va oferi această oportunitate.

Detalii tehnice sau cei 10 pași pe care să-i urmezi pentru a accesa testele

#1. Accesează site-ul: geografia.md.

#2. Din meniul de sus alege „Test Bacalaureat – 2022”.

#3. Înregistrează-te conform formularului introducând toate datele solicitate.

#4. După înregistrare va apărea forma de logare pentru a accesa testul.

#5. După înregistrare va fi disponibilă opțiunea de logare în meniul principal, cât și accesul deplin la testul pentru bacalaureat.

#6. După logare se va deschide pagina cu testul pentru pregătirea la bacalaureat.

#7. Alege din meniu „Test Bacalaureat”.

#8. Apasă butonul „Start Test”.

#9. Răspunde la întrebările testului alegând varianta corectă.

#10. După înregistrare vei fi contactat(ă) pentru următoarele instrucțiuni!

​​Detalii despre platformă aflați pe geografia.md și la numărul de telefon +37376026147.

Amintim că, anterior, am realizat un material în care profesoara de geografie Olesea Lupu, care activează în cadrul Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Ungheni, a oferit mai multe sfaturi pentru a avea un rezultat cât mai bun la examen.

#1. La examen vei putea utiliza atlasele:
— Atlas Geografia continentelor și oceanelor clasele a VI-a-a VII-a;
— Atlas Geografia umană a lumii pentru clasa a XI-a;
— Atlas Geografia mediului pentru clasa a XII-a.

#2. Indexul de nume geografice de la pagina 96 (Atlas Geografia continentelor și oceanelor, clasele a a VI-a-a VII-a) te va conduce direct la trapezul în care este localizată denumirea geografică prin litere și cifre, evitând pierderile de timp pentru rezolvare.

#3. Unele informații cu referire la apartenența statelor lumii la organizații internaționale (Uniunea Europeană) le poți obține din atlasul pentru clasa a XI-a, pagina 64.

Mai multe recomandări găsiți aici.

Taguri: #BAC 2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente