„Fără corupție la bac”. CNA desfășoară mai multe sesiuni de informare privind desfășurarea examenelor

BAC 2021 (11)

În ajunul bacalaureatului, ofițerii CNA desfășoară mai multe sesiuni de informare despre rigorile de integritate ce trebuie respectate în procesul de organizare și desfășurare a examenelor. Acțiunile se încadrează în campania națională de sensibilizare „Fără corupție la bac”, demarată în comun cu Ministerul Educației și Cercetării și cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, în cadrul căreia vor fi informați conducătorii de toate nivelurile din sistemul de educație.

Astfel, în perioada 24-27 mai 2022, ofițerii anticorupție se vor afla în contact direct sau prin intermediul online-ului cu președinții și secretarii Centrelor de bacalaureat 2022 din zonele centru, nord, sud și din municipiul Chișinău, dar și cu reprezentanții organelor locale de specialitate din administrația învățământului. Aceștia vor discuta cu audienții despre aspectele practice ce țin de modul de declarare și soluționare a conflictelor de interese în procesul de monitorizare și evaluare a bacalaureatului, despre regimul juridic al cadourilor și influențele necorespunzătoare, dar și despre modalitățile de sesizare a CNA în cazul tentativei de implicare în acte de corupție și răspunderea juridică pentru lipsa integrității.

În cadrul întâlnirilor, cadrele didactice vor fi îndemnate să dea dovadă de corectitudine, responsabilitate și integritate în procesul de supraveghere și evaluare a examenelor.

CNA menționează că, în urma activităților de informare inițiate de CNA cu elevii și responsabilii de procesul de organizare și desfășurare a examenelor de bacalaureat, în ultimii ani, se atestă o diminuare a cazurilor de corupție și o creștere a ratei de promovare a examenului de bac.

Vă reamintim că, în acest an, elevii vor susține bacalaureatul după noile programe. Astfel, testele vor fi diferite decât în anii precedenți. De exemplu, la limba străină nu va mai fi subiectul „Gramatică”.


Aici găsiți orarul probelor de bacalaureat din anul 2021/2022, iar aici găsiți răspunsurile la 14 cele mai frecvente întrebări despre sesiunea de bacalaureat în Moldova.

Echipa #diez este alături de absolvenții liceelor în fiecare an și aduce informații utile despre examenele de bac. Dacă te numeri și tu printre tinerii care are de susținut în acest an bacalaureatul, îți sugerăm să urmărești acest tag special de pe #diez pentru a fi la curent cu toate noutățile despre examen.

Taguri: #BAC 2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente