Vicepremierul Andrei Spânu: „De săptămâna viitoare ar putea fi reluate zborurile de pe Aeroportul Chișinău”

Compania-care-detine-concesiunea-aeroportului-din-Chisinau-ameninta-R-Moldova-cu-judecata-invocand-persecutia-politica-din-partea-autoritatilor-62333-1570172283
Foto: Facebook/ Chisinau International Airport, Moldova

Vicepremierul Andrei Spânu a declarat, în cadrul emisiunii Cutia Neagră, că se analizează o opțiune care ar putea permite deschiderea spațiului aerian pentru Moldova începând cu săptămâna viitoare.

„Am discutat și astăzi la ședința Comisiei Situații Excepționale ca să vedem oportunitatea să deschidem spațiul de la aeroport cu ieșire pe un anumit spațiu spre România. Specialiștii și experții de securitate analizează această opțiune, dacă ea va fi una bună atunci, probabil, la începutul săptămânii viitoare se va lua decizia pentru deschiderea spațiului aerian pe acea porțiune. Asta înseamnă că toate zborurile vor intra și ieși din țară doar pe această porțiune pentru toți operatorii”, a declarat Spânu.

Conform oficialului, deschiderea spațiului aerian pe acea porțiune va permite efectuarea zborurilor regulate atât pentru refugiați, cât și pentru cetățenii Republicii Moldova.

Amintim că, din 24 februarie, spațiul aerian al Republicii Moldova este închis, din cauza situației de război din Ucraina. La momentul de față, se operează doar zboruri charter pentru refugiații din Ucraina.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente