Putin nu va recunoaște independența regiunilor Luhansk și Donețk. „Aceasta contravine Acordului de la Minsk”

Putin
Foto:RBK.ru

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, Dmitri Peskov, consideră că proiectul votat de Dumei de Stat privind recunoaşterea independenţei a regiunilor ucrainene Luhansk şi Doneţk contravine Acordului de la Minsk, anunţă Meduza.

Peskov a menționat că scopul principal al soluționării conflictului din Donbas este respectarea Acordului de la Minsk.

Întrebat care vor fi următorii paşi procedurali în privinţa solicitării Dumei de Stat, Dmitri Peskov a precizat că „nu există reguli clare în această privinţă”. „Solicitarea Dumei de Stat este un semnal clar despre poziţia deputaţilor şi despre opiniile predominante ale cetăţenilor. Cu toate acestea, preşedintele a evidenţiat că este esenţial să fie facilitată rezolvarea crizei din sud-estul Ucrainei şi că acest lucru trebuie realizat prin eforturi complete de aplicare a setului de măsuri convenite la Minsk. Preşedintele se va concentra în acest sens”, a subliniat Dmitri Peskov.

Statele Unite au criticat iniţiativa legislativă a Dumei de Stat. Recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste „ar fi o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”, a avertizat secretarul de Stat american, Antony Blinken.

Ieri, 15 februarie, Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască nicio decizie a Rusiei care ar avea legătură cu recunoașterea independenței entităților ilegale din teritoriile ocupate temporar din regiunile Donețk și Luhansk.

Rada Supremă condamnă cu fermitate orice tentative ale Federației Ruse de a recunoaște independența entităților ilegale care reprezintă administrația de ocupație a Federației Ruse, create de aceasta în teritoriile ocupate temporar din regiunile Donețk și Luhansk din Ucraina.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine