Dorin Damir, finul fostului șef al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost eliberat din pușcărie. Despre acest lucru scrie Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale într-un comunicat de presă. Decizia a fost luată în urmă cu puțin timp, la Judecătoria Chișinău sediul Buiucani.
Instanța l-a eliberat din pușcărie și pe șeful suspendat al Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, vizat în același dosar.
„Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a respins demersurile procurorilor PCCOCS de prelungire a arestului în privința acestora pe dosarul angajărilor fictive în fosta Direcție nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratul General al Poliției al MAI.
Astfel, în privința președintelui asociației FEA, magistrații au dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, deși procurorii solicitaseră menținerea arestului preventiv.
În ceea ce privește fostul șef al Inspectoratului de Poliție Bălți, în privința acestuia a fost dispus controlul judiciar, pentru 60 de zile.
Deocamdată, instanța a pronunțat doar dispozitivul deciziei, fără partea motivantă. Totuși, potrivit legii, procurorii sunt în imposibilitate să o conteste la Curtea de Apel”, se arată în comunicat.
Amintim că Dorin Damir a fost reținut în data de 5 iulie în dosarul fostei direcții nr. 5, cu privire la angajarea sa în calitate de agent sub acoperire. Ulterior, pe 2 septembrie, preşedintelui Asociaţiei FEA, Dorin Damir și șefului Inspectoratului de Poliție al municipiului Bălți,






