Fără gălăgie și reparație în ziua de duminică în blocurile locative. Ce amenzi ar urma să fie aplicate

reparație
Foto:depositphotos.com

Efectuarea lucrărilor de reconstrucţie sau a altor lucrări, însoţite de zgomot, în încăperile din blocurile locative pe parcursul întregii zile de duminică ar putea fi sancționată. O decizie în acest sens a fost adoptată de cabinetul de miniștri astăzi, 12 ianuarie.

„Astfel, dacă la momentul de față se sancționează contravențional efectuarea zgomotului cauzat de lucrările de construcție în blocurile locative efectuate de la ora 18 până la opt dimineața, se propune extinderea acestei interdicții pe parcursul întregii zile de duminică. Aceste prevederi de modificare au drept scop responsabilizarea persoanelor la respectarea liniștii publice, la respectarea dreptului la viața privată, cultivarea unui spirit de respect reciproc dintre vecinii blocurilor locative”, explică autorii proiectului.

Amenda pentru persoanele fizice ar urma să fie de la 12 la 30 de unități convenționale (600-1 500 de lei) și pentru persoanele juridice 60-90 unități convenționale (3 000-4 500 de lei).

Proiectul de lege a fost votat astăzi de guvern. Următorul pas pentru implementarea acestuia este examinarea și votarea de către deputați în parlament. Toate modificările Codului contravențional votate de guvern la găsiți aici!

Sursă foto: depositphotos.com

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine