Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat că vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania americană Johnson&Johnson poate fi utilizat ca doză de rapel dacă au trecut cel puţin două luni de la administrarea primei doze la persoane cu vârste de peste 18 ani.
„Recomandarea vine în urma datelor medicale care arată că o doză booster a vaccinului anti-COVID-19 Janssen, administrată la cel puţin două luni după prima doză inoculată la persoane adulte, a determinat o creştere a nivelului anticorpilor împotriva SARS-CoV-2”, transmite Digi24.
Acesta este cel de-al treilea vaccin anti-COVID-19, după cele dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna, care va putea fi utilizat ca doză booster la persoane adulte.
Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.






