Mesajul președintei Maia Sandu la summitul de lansare a „Platformei Crimeea”: „Crimeea este parte a Ucrainei, iar anexarea sa este ilegală”

Untitled

„Crimeea este Ucraina, iar anexarea ilegală reprezintă încălcarea dreptului internațional”, a declarat președinta R. Moldova, Maia Sandu, în cadrul summitului „Platforma Crimeea”. Președinta a exprimat suportul Moldovei pentru Ucraina, exprimând importanța soluționării pașnice și corecte din punct de vedere legislativ a litigiilor.

„Sunt aici pentru a reafirma sprijinul neclintit al Republicii Moldova pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale internațional recunoscute. Crimeea este parte a Ucrainei, iar anexarea sa ilegală este o încălcare flagrantă a dreptului internațional. Moldova a fost și va continua să fie partenerul dumneavoastră de încredere. Susținem Rezoluția 68/262 «Integritatea teritorială a Ucrainei» a Adunării Generale a Națiunilor Unite, precum și rezoluțiile sale ulterioare”, a declarat șefa statului.

„Pentru Republica Moldova, este mai important ca niciodată să reafirmăm principiile dreptului internațional, ale ordinii, justiției și soluționării pașnice a litigiilor.

Nu putem permite ca nemulțumirile istorice, politicile revizioniste, utilizarea nedisimulată a forței și nesocotirea drepturilor omului să devină noua normalitate. Cu toții trebuie să revenim la soluționarea pașnică și politică a litigiilor. Trebuie să combatem împreună amenințările la adresa securității regionale. Cu toții trebuie să trasăm o cale diferită – una constructivă și durabilă”, a  mai adăugat Maia Sandu.

Discursul în întregime al președintei îl puteți vedea aici.

Amintim că, începând cu luna martie 2014, UE a impus măsuri restrictive împotriva Rusiei, adoptate ca răspuns la „anexarea ilegală a Crimeei și la destabilizarea deliberată a Ucrainei”.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, participă astăzi la summitul de inaugurare a „Platformei Crimeea”, la Kiev. La eveniment, sunt prezenți alți 14 șefi de state și de guverne, dintr-un total de 44 de delegații internaționale, inclusiv oficiali de rang înalt ai UE.

„Platforma Crimeea” este o inițiativă diplomatică a Ucrainei, care urmează să devină un mecanism internațional de discuții cu scopul de readuce controlul Ucrainei asupra peninsulei anexată de Rusia în 2014. „Platforma Crimeea” va funcționa în regim permanent și va avea un oficiu la Kiev. Inițiativa Kievului a fost criticată de Moscova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente