De la vin și cașcaval până la ferme de struți și mânăstiri. Raionul Basarabeasca se află în sudul Moldovei, la 90 de kilometri distanță de Chișinău, și chiar dacă este cel mai mic raion din țară, aici poți găsi multe locuri frumoase și interesante, care merită într-adevăr de vizitat. Mai jos vă prezentăm câteva dintre ele.
Gara feroviară
Atunci când ajungi în Basarabeasca, primul loc pe care trebuie neapărat să-l vizitezi este Gara feroviară. Acest loc este unul dintre principalele obiective turistice din localitate. Gara feroviară din Basarabeasca este cel mai important nod feroviar din sudul Republicii Moldova.
Locomotiva care este prezentă în imagine a fost folosită în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, iar acum servește ca monument.
Ferma de struți din satul Abaclia
Gheorghe Haruța a inițiat o afacere de familie în satul Abaclia, raionul Basarabeasca. Acesta, deja de doi ani, își dezvoltă o fermă de struți în localitate.
Pentru mai multe detalii, accesați site-ul afacerii sau pagina oficială de Facebook.
Combinatul de vinuri „BASAVIN”
Vinăria din Basarabeasca administrează podgorii din regiunile vecine precum Abaclia, Bașcalia, Cimișlia, Cioc-Maidan și Iserlia.
Vinurile selecte BASAVIN se produc după tehnologia Vendange Manuelle, iar această tehnologie presupune strângerea manuală a celor mai copţi şi sănătoşi struguri, controlul strict al temperaturii de fermentare și maturarea în butoaie de stejar.
Vedeți mai multe detalii pe site-ul vinăriei sau pagina oficială de Facebook.
Mănăstirea Chistoleni
Mănăstirea Chistoleni este localizată în sudul republicii, la șase kilometri de la satul Sadaclia, raionul Basarabeasca. Mănăstirea Chistoleni din Sadaclia mai este cunoscută şi ca Mănăstirea de maici „Sf. Nicolae”. Din vechile documente putem afla că mănăstirea a fost înfiinţata în anul 1932 de Mitropolitul Gurie Grosu (1926-1936), pe moşia lui Vasile Pistol, un creştin originar din satul Sadaclia, care a donat 50 de hectare de pământ mitropoliei.
Sălașul Baciului
Familia Dorina Baciu și Valeriu Motroi din satul Sadaclia a lansat o mică afacere de producere a cașcavalurilor italiene la noi în Moldova. Au stână proprie de oi și capre, au adus de peste hotare oi de rasă și în procesul de producere a cașcavalului utilizează echipament performant adus de peste hotare. Cașcavalurile produse sunt naturale, fără adaosuri și fără conservanți.
Mai multe detalii vedeți pe pagina de Facebook.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.