(longread) „Am fost nevoită să fug.” Mai mulți tineri și tinere ne-au povestit prin ce forme de hărțuire în stradă au trecut

Deși mulți dintre noi cunosc diversele forme ale hărțuirii, care reprezintă un comportament deliberat, precedat de agresiune, de invaziune sau de amenințări, cel mai des întâlnit tip de hărțuire este cel din stradă, acolo unde, cu regret, ne simțim vulnerabili. Comentarii de prost gust, pe care unii le consideră „curtenitoare”, șuierături, priviri amenințătoare, pipăieli, agățat, bruscat, urmări dubioase sau, sau, sau… cu părere de rău, lista de acțiuni poate continua la nesfârșit.

Și totuși, pornind de la termenul primar, hărțuirea este un comportament intenționat care amenință sau deranjează insistent. DEX-ul mai spune că hărțuirea este o desfășurare de atacuri scurte și repetate asupra unui om cu scopul de a-i provoca panică sau este acțiunea de a necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri.

Cu părere de rău, formele hărțuirii variază de la un caz la altul, iar în articolul ce urmează ne vom limita doar la un anumit segment al acestui comportament asocial. Și totuși, indiferent că vorbim despre hărțuire fizică sau verbală, de regulă hărțuitorul urmărește scopul de a domina victima, de a obține unele avantaje sexuale imorale.

În această ordine de idei, mai există câțiva termeni noi interdependenți cu cel imuabil al hărțuirii, vorbim despre mobbing și stalking.

Hărțuirea este de cele mai multe ori una subtilă

Mobbing (din engleză to mob: „a ataca”) este exercitarea stresului psihic asupra cuiva. Exemple de mobbing sunt: teroare psihică, șicanare repetată la locul de muncă, în școală, în stradă, în club sportiv, în penitenciar, pe internet. Acțiuni tipice pentru mobbing sunt atacurile la demnitatea persoanei prin violență verbală și fizică, insulte, fiind frecvent răspândite despre persoana vizată.

Potrivit Centrului de Psihoterapie și Psihiatrie Bellanima, mobbing-ul este o formă de abuz psihologic care apare insidios, iar hărțuirea este de cele mai multe ori una subtilă, victima rareori înțelegând din start ceea ce i se întâmplă. Astfel, mobber-ii acționează în mod direct sau indirect.

Și nu în ultimul rând, vrem să subliniem și despre termenul de stalking, care, potrivit dicționarului, se manifestă precum o atenție nedorită sau obsesivă venită din partea unui individ sau a unui grup față de o persoană. Condițiile de urmărire sunt legate de hărțuire și intimidare și pot include urmărirea victimei în persoană sau monitorizarea acesteia. Cuvântul urmărire este folosit cu unele semnificații diferite în psihologie și psihiatrie și, de asemenea, în unele jurisdicții legale ca termen pentru infracțiune.

În acest sens, și avocata Viorelia Albu ne-a ajutat să clarificăm anumite aspecte ale termenilor legate de hărțuire. Prin urmare, jurista a subliniat că termenul de stalking este folosit pentru a indica o serie de acțiuni persistente, așa-numitele acte de persecuție, de contactare nedorită, comise de către un subiect, numit agresor/agresoare (stalker), îndreptate față de alt subiect victimă cu scopul de a-i provoca frică și anxietate, compromițând astfel cursul normal al vieții de zi cu zi.

De câte ori v-ați simțit vulnerabili/vulnerabile în stradă?

Vă este familiar momentul când mergeți pe drum și vă simțiți în pericol? Indiferent că sunteți femeie sau bărbat, hărțuirea stradală de multe ori este percepută altfel, nicidecum ca hărțuire, fie că vorbim despre insulte, comportamente agresive, limbaj obscen, fie, din contra, despre exprimare siropoasă, precedată de complimente și flirt deloc nu în sensul direct al acestora, pentru că toate se suprapun termenului de hărțuire, îngrădind și limitând astfel spațiul personal și privat al unei persoane aflate în plină stradă.

Am pornit această cercetare de la un sondaj realizat pe pagina mea personală de Instagram. Inițial, voiam să fie o analiză proprie a felului în care percep oamenii termenii de hărțuire sau, mai bine zis, comportamentele derivative ale acesteia. Spre bucuria mea, informația acelui mic sondaj a fost distribuită mai departe altor oameni, așa încât am reușit să aflu zeci de povești ale femeilor și bărbaților care s-au confruntat cu comportamente agresive și provocatoare în stradă și, totodată, am obținut sute de reacții privind anumite întrebări pe care le atașasem la acel sondaj social.

„Uneori, intram în pământ de frică și fugeam rapid, alteori, strigam la agresor să înceteze”

Înainte de toate, vreau să menționez despre o discuție pe care am avut-o cu Constanța Dohotaru, activista civică a comunității OccupyGuguță. Întrebând-o dacă s-a confruntat cu hărțuirea în stradă, tânăra ne-a mărturisit că de multe ori, iar de fiecare dată aceasta avea o altă formă.

„M-am confruntat și de fiecare dată a fost diferit. Uneori, intram în pământ de frică și fugeam rapid, alteori, strigam la agresor să înceteze sau mă prefăceam că nu observ. Un alt caz a fost când un bărbat se atingea de mine în troleu. Nu aveam unde să mă mut, pentru că era plin, astfel încât i-am zis cu voce tare să înceteze; dânsul însă avea o sticlă în mână și mi-a zis că, dacă nu tac, o sparge de capul meu. Altădată, cineva se masturba pe banca vecină din parcul Valea Morilor. Eram cu colegele de clasa a 10-a. Am fugit toate repede. O situație în care m-am simțit hărțuită a fost când un individ m-a luat de mână la trecerea de pietoni și nu-mi mai dădea drumul, îmi frângea mâna în palma sa. Am smuls-o cu toată forța și am fugit.
Am fost abordată pentru a fi agățată de zeci de ori și, mai mereu, refuzul meu de a comunica era primit cu agresivitate”, spune Constanța.

Mai jos, puteți audia o discuție a Constanței cu Olga Gnatkova despre cum se simte o femeie în spațiul public din Chișinău.

Iar pentru a respecta dreptul fiecărei persoane în parte, istoriile reflectate în sondajul menționat anterior vor fi relatate aici anonim, așa încât să putem face un portret viu al hărțuirii și al atitudinilor străinilor din stradă care nu trebuie tolerate sub nicio formă. Așadar, portretul hărțuirii stradale îl puteți desprinde mai jos din mesajele femeilor și bărbaților care s-au confruntat cu această situație.

# „În anul 2020, un bărbat striga din urma mea: «Nu ți-e rușine cu părul scurt și în pantaloni?».”

# „Niște tipi încercau să mă ia cu ei, mă trăgeau agresiv de mână.”

# „M-am confruntat cu priviri la decolteu, cu palme trase peste fund și cu adresări nepotrivite.”

# „Fluierau în direcția mea, altădată s-a întâmplat să încerce să pună mâna pe mine și să mă atingă invaziv.”

# „Prima data s-a întâmplat la 14 ani, când eram la tabăra de odihnă. Ne pregăteam să mergem la discotecă și o fată a sărit peste mine și a început să mă sărute invaziv și mă trăgea de păr pentru a-mi băga capul între sânii ei. A fost o experiență neașteptată și m-am simțit ciudat, pentru că nu știam ce să fac. Eram surprins, așa că nu am fost în stare să acționez în vreun fel anume.”

# „Eram într-un top, iar un grup de băieți vorbea despre mine că sunt cu sânii goi.”

# „Era noaptea și o așteptam pe mama. Prin urmare, s-au apropiat trei tipi către mine cu complimente tâmpite. Am fost nevoită să fug…”

# „De la stație până acasă am fost urmărită de un individ după ce am refuzat să fac cunoștință cu el.”

# „Am fost întrebată dacă nu cumva am înghețat fiind îmbrăcată în fustă.”

# „Eram în liceul din satul vecin. Când mă întorceam acasă, eram nevoită să merg câte trei kilometri pe jos din cauză că nu circula niciun transport de la ora 15 până la 17. La un moment dat, s-a oprit o mașină. Eu nu eram singură, ci cu o colegă și ne-am gândit că poate se defectase mașina, însă de acolo a coborât un individ care și-a dat pantalonii jos și ne-a întrebat dacă îl vrem. Nu știam cum să sun mai repede pentru a cere ajutor.”

# „Am simțit o atingere ciudată pe spate, iar când m-am întors, era un bărbat dubios care-mi zâmbea.”

# „Mergând, un tânăr m-a apucat de braț agresiv și m-a tras spre el ca să-mi spună că sunt frumoasă.”

# „O tipă m-a lovit la fund și râdea, mie însă nu-mi era deloc amuzant.”

# „Sunt roșcată natural și mă apucau de păr sau de bust, deși eram mereu acoperită până la gât.”

# „Eram la un party acum doi ani, cunoscusem o prietenă de-a unei prietene. Eram afară la țigară și ea a venit și m-a apucat de cap și a început să mă sărute foarte agresiv. Eram șocat și pentru că ea era o fată puternică fizic, nu prea am putut să fac nimic. Nu mi-a plăcut deloc ce a făcut, dar m-am gândit că era beată și că probabil regreta și ea a doua zi, așa că nu am întreprins niciun fel de acțiuni.”

# „Frumușica, hai să facem cunoștință! Vreau să te apuc de fundul tău frumos.”

# „Eram la stația de troleibuz când de mine se apropie o doamnă și îmi zice indignată că toți se uită la fundul meu.”

# „Odată în parcul Alunelul, s-au apropiat de mine trei băieți și cereau insistent numărul meu de telefon. Când am refuzat politicos, dânșii au aruncat cu făină în mine și m-au făcut curvă.”

# „Un bărbat mergea în rând cu mine, ambii dintre noi fiind în trafic, și se masturba uitându-se la mine.”

Acestea fiind spuse, se conturează răspunsul la întrebarea dacă bărbații la fel pot fi hărțuiți. Da! Fără niciun dubiu, iar atunci când vine vorba de încălcarea unui drept uman, nu trebuie să existe loc pentru prejudecăți. Indiferent că sunteți femeie sau bărbat, nimeni, sub nicio formă, nu este îndreptățit în a vă încălca propriile drepturi umane.

Scrie-mi când ajungi acasă

Mesajul text me when you get home scris de Lucy Mountain a devenit viral și a stârnit un val de solidaritate în mediul online după dispariția unei tinere din Londra pe nume Sarah Everard, dată în căutare pe 3 martie. Astfel, femei din întreaga lume și-au regăsit temerile în postarea bloggeriței Lucy Mountain.

„«Dă-mi un mesaj când ajungi acasă» e procedură standard între femei. Autopilot. Aș vrea ca mai mulți bărbați să înțeleagă că nu putem merge noaptea cu căștile în urechi. Că atunci când ne suim în Uber apare acel gând că de data asta s-ar putea întâmpla. Că de fiecare dată când spui că «sunt doar prietenoși» devii parte din problemă. Că atunci când trecem pe lângă un grup de bărbați inima ne bate puțin mai tare. Că atunci când respingem hărțuirea sexuală pe străzi ne riscăm siguranța.

Nu mai hărțuiți femeile. Nu le mai acuzați de victimizare și nu le mai încărcați cu deciziile luate de alți bărbați. O femeie ar trebui să poată ajunge acasă”, a scris Lucy Mountain pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by lucy, chief nob (@lucymountain)

Misterul dispariției lui Sarah Everard s-a încheiat cu un final tragic după ce anchetatorii britanici au anunțat că au descoperit trupul ei neînsuflețit.

Sarah Everard a dispărut pe 3 martie. După programul de muncă, trecuse pe la o prietenă, iar apoi a plecat spre casă, unde însă nu a mai ajuns. Avea de mers cam 50 de minute pe jos și a fost surprinsă de câteva camere de supraveghere din zonă, dar nu s-a știut inițial ce s-a întâmplat cu ea. Anchetatorii au arestat în acest caz un ofițer de poliție de 49 de ani, dar și o femeie. Potrivit CNN, ofițerul de poliție a răpit-o și a ucis-o pe Sarah, fiind ajutat de femeia respectivă.

Această crimă a stârnit un val enorm de proteste împotriva violenței bărbaților asupra femeilor și împotriva poliției în urma asasinării londonezei. Oamenii au protestat în fața sediului poliției, a parlamentului și a biroului prim-ministrului Boris Johnson, notează Reuters.

Această situație tristă întâmplată cu Sarah a devenit un strigăt al femeilor din spațiul virtual și nu doar, care au obosit să se teamă să meargă pe stradă indiferent de circumstanțe, de oră și de timp. Într-un articol publicat de BBC, mai multe femei au reflectat experiențele proprii ale mersului singure pe stradă.

# „Am aflat încă de la o vârstă fragedă că va trebui să-mi schimb comportamentul pentru a mă menține în siguranță.”

# „Aceasta a fost realitatea mea. De când aveam vreo 14 ani, mergeam pe drum în uniformă școlară și eram hărțuit de trecători.”

# „Dacă simt că cineva mă urmărește, mă întorc și mă uit în fața lor sau mă opresc să dau un apel fals.”

Am făcut cunoștință cu mesajul de solidarizare menționat mai sus prin intermediul Cătălinei Cazacu, care este actriță și locuiește la Londra și am realizat că oriunde în lume ne-am afla, ne simțim neajutorate, cu părere de rău doar din motiv că suntem femei, iar deseori, spațiul public nu este deloc un mediu sigur pentru noi. Întrebând-o pe Cătălina de ce obișnuiește să lase mesajul de „Scrie-mi când ajungi acasă”, tânăra ne-a spus ceea ce urmează.

„Din grija și din dragostea pentru sufletul căruia îi adresez mesajul. Rar i-o zic unui bărbat, cu toate că se mai întâmplă. De obicei, le-o zic prietenelor, pentru că, din propria experiență, știu că putem fi atacate verbal, dar și fizic oriunde am fi. E un gest reciproc. Mai ales atunci când îți este enorm de frică să iei un taxi și să mergi singură pe bancheta din spate. De multe ori sun pe cineva sau rog persoana care urcă în taxi să mă sune să vorbească cu mine atât timp cât merge spre casă”, conchide Cătălina.

De ce mă simt vulnerabil(ă) în stradă?

„Mă simt vulnerabilă în stradă pentru că în orice moment poate apărea cineva de după colț, care te poate agresa într-un fel anume” sau „Mă simt vulnerabilă pentru că nu te apără nimeni în caz de urgență”, astea erau două din multitudinea de motive pentru care multe femei se simt nesigure în stradă din simplul motiv că sunt femei. Aici se creează o eroare inadmisibilă a raportului de egalitate între genuri, pentru că eu, tu și toți ceilalți din jur suntem echitabili în egală măsură astfel încât să nu ajungem sub nicio formă să elaborăm strategii despre ce ar trebui să întreprindem pentru a ne apăra în caz de pericol. Suntem absolut justificați să alegem ora, locul și timpul potrivit pentru a ne afla în stradă, la muncă, în transportul public, în parc ori în ascensor.

Hainele și felul în care alegeți să arătați nu trebuie să fie o invitație la agresiune sau la agățare în stradă

Ultima întrebare a sondajului a fost dacă hainele pot fi un motiv implicit pentru hărțuire. Cu părere de rău, de cele mai multe ori, acestea devin așa reieșind din ideile preconcepute la nivel de standarde. Dar hainele, felul în care vă machiați, felul în care alegeți accesoriile sau culoarea părului nu trebuie sub nicio formă să fie o invitație la agresiune.

84 % dintre alergătoare spun că s-au simțit în pericol

Revista Dor din România a publicat în vara anului trecut un material în care discută despre hărțuirea în stradă, doar că a analizat un aspect nișat al acesteia, și anume alergatul în parcurile publice. În acest articol, femeile care practică joggingul și-au împărtășit experiențele bizare cu care se confruntă în timp ce ies în spațiul public pentru a alerga.

Astfel, potrivit unui sondaj (Runner’s World) menționat în material, s-a arătat că 84 % dintre femeile care au răspuns au experimentat o formă de hărțuire care le-a făcut să se simtă în pericol când alergau – de la apucat de diferite părți ale corpului, la a fi urmărite, a li se arăta părțile intime, comentarii nepotrivite sau claxoane.

Este reglementată hărțuirea stradală la nivel de lege?

Viorelia Albu, jurista și președinta Institutului de Drept Cibernetic, pe care am menționat-o în debutul articolului, ne-a ajutat să limpezim un pic lucrurile din perspectivă legislativă și ne-a relatat despre cum, unde și ce pot face persoanele care s-au simțit hărțuite fiind în stradă.

„Stalking-ul nu se limitează doar la comportamentul de urmărire și la contactare nedorită, dar include și alte acțiuni cum ar fi: spionarea unei persoane, așteptarea în anumite locuri pentru a contacta cu victima sau pentru a monitoriza victima, oferirea insistentă a cadourilor nedorite victimei, postarea informațiilor sau răspândirea zvonurilor despre victimă pe internet, verbal, într-un loc public sau într-un cerc restrâns de persoane și alte acțiuni de hărțuire”, comunică jurista.

# Reglementarea legală a actelor de persecuție în Republica Moldova

Potrivit Vioreliei Albu, în Republica Moldova, persoanele care săvârșesc acte de persecuție sunt pasibile de răspundere contravențională potrivit articolului 78/2 din Codul contravențional, care prevede: „Persecutarea în mod repetat a unei persoane căreia i s-a cauzat o stare de anxietate, de frică pentru siguranța proprie ori a rudelor apropiate, fiind constrânsă să-și modifice conduita de viață, săvârșită prin:

1. urmărirea persoanei;
2. contactarea sau încercarea de a contacta prin orice mijloc sau prin intermediul altei persoane,

se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 la 40 de ore, sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile”.

Potrivit orientării jurisprudențiale ale Republicii Moldova, ca faptele agresorului să cadă sub incidența articolului 78/2 din Codul contravențional, este necesar ca persecuția să rezulte dintr-o conduită repetată a agresorului/agresoarei, fiind manifestată prin urmărirea și contactarea nedorită prin intermediul telefonului, expedierea mesajelor defăimătoare cu cuvinte necenzurate, mesaje cu amenințare cu răfuială fizică, lovirea cu picioarele în ușa domiciliului pentru a pătrunde ilegal, hărțuirea stradală, hărțuirea cibernetică prin intermediul tehnologiilor, hărțuirea psihologică, atât în privat, cât și în spațiul public, șantaj etc., care provoacă:

• o stare persistentă de anxietate sau de frică;
• o temere bine întemeiată pentru propria siguranță sau a unei persoane dragi;
• nevoia de a-și schimba stilul de viață pentru a scăpa de persecuție.

# Ce acțiuni poate întreprinde victima actelor de persecuție?

Victima actelor de persecuție se va adresa după ajutor contactând serviciul unic pentru apelurile de urgențe – 112 – sau la cel mai apropiat sector de poliție și va depune o plângere imediat sau în termen de până la 12 luni de la ultimul act de persecuție. Menționăm că termenul general de prescripție al răspunderii contravenționale este de un an și curge de la data săvârșirii contravenției până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravențională. Omiterea termenului duce la încetarea procesului contravențional din care cauză agresorul nu poate fi tras la răspundere contravențională.

Procesul contravențional începe de drept din momentul sesizării sau al autosesizării agentului constatator – organul de poliție – privind săvârșirea contravenției. Agentul constatator va înregistra și va examina plângerea realizând un șir de activități conform procedurii contravenționale pentru a proteja imediat victima persecutată și pentru a colecta probele în scopul constatării faptei contravenționale.

Doar victima actelor de persecuție poate cere organelor de drept să ia măsuri pentru a îl/o opri pe agresor/agresoare în baza plângerii personale, exceptând cazurile când plângerea poate fi depusă de reprezentantul legal, autoritățile tutelare sau în baza autosesizării din oficiu dacă victima este minoră sau persoană cu dizabilități aflată sub protecția tutelei/curatelei.

Este de dorit ca victima să fixeze și să prezinte agentului constatator următoarele probe: capturi de ecran ale mesageriei textuale expediate prin SMS, rețelele sociale (Messenger, WhatsApp, Instagram, TikTok etc.), fixarea datelor martorilor prezenți la actele de persecuție, înregistrările audio, video ș.a.

Victima are dreptul la repararea prejudiciului moral, fizic și material cauzat prin acte de persecuție conform legislației procedurale civile. Prejudiciul poate fi solicitat în egală măsură chiar dacă se consideră că făptuitorul nu a fost supus răspunderii contravenționale și anume: când răspunderea contravențională a fost înlăturată sau când în privința făptuitorului procesul contravențional a încetat.

# Agresorul/agresoarea (stalker-ul).

Orice persoană responsabilă, cu discernământ, care, în momentul săvârșirii contravenției, are împlinită vârsta de 18 ani. În cazul minorului care a săvârșit acte de persecuție, agentul constatator, procurorul sau instanța de judecată expediază materialele cauzei contravenționale autorității administrației publice locale pentru problemele minorilor. La demersul agentului constatator, instanța de judecată poate aplica față de minor măsuri de constrângere cu caracter educativ.

Actele de persecuție – formă a violenței împotriva femeilor, care necesită a fi incriminată

Persecutarea este puternic corelată cu agresiunea sexuală și cu violența în familie. În majoritatea cazurilor, victimele și-au identificat agresorul/agresoarea (stalker-ul), de obicei fiind fostul/fosta partener/parteneră, rude, cunoștințe dintr-un cerc apropiat. Actele de persecuție sunt unele dintre cele mai frecvente forme ale violenței de gen, deoarece sunt caracteristice dominației, puterii controlului din partea sexului masculin.

„În majoritatea statelor lumii, actele de persecuție sunt crime”

Articolul 34 din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) obligă statele semnatare să incrimineze actele de persecuție (stalking) dacă conduita repetată intenționată provoacă frică pentru siguranță. Potrivit convenției, este obligatoriu să fie incriminate și formele violenței împotriva femeilor în care nu este implicată violența fizică, acestea includ violența psihologică, actele de persecuție și hărțuirea sexuală.

În majoritatea statelor lumii, actele de persecuție sunt crime, din care considerent, autoritățile răspund mai eficient în fața acestui fenomen prin intervenția timpurie de a proteja victima, prin responsabilizarea agresorului (ce poate duce la o mai mare conștientizare a acțiunilor îndreptate împotriva victimei), prin metode avansate de investigație ș.a. În statele în care nu sunt incriminate actele de persecuție, anchetarea persecuției va fi posibilă doar în cazurile când o acțiune specifică din comportamentul agresorului cade sub incidența infracțiunilor prevăzute de legislația penală, cum ar fi: șantajul, inviolabilitatea vieții private, hărțuirea sexuală, falsul informatic, violarea corespondenței, a domiciliului ș.a.

Despre necesitatea incriminării actelor de persecuție în Republica Moldova, Viorelia Albu spune că va reveni cu un raport detaliat în acest sens.

Potrivit portalului național al instanțelor de judecată, în perioada anilor 2019-2020 în Republica Moldova, au fost examinate de către instanțele de judecată un număr total de 71 de dosare contravenționale pornite în baza articolului 78/2 din Codul contravențional, acte de persecuție, dintre care: în municipiul Chișinău – 18 dosare contravenționale, în Criuleni – 1, în Hâncești (2017) – 1, în Orhei – 19, în Strășeni – 5, în Căușeni – 1, în Bălți – 12, în Drochia – 1, în Edineț – 2, în Soroca – 9, în Comrat – 1, în Cimișlia – 1.

Dintre cele 71 de dosare, 69 de cauze contravenționale au fost pornite pe bărbați și doar două cauze pe femei.

***

Nu știu dacă v-ați întrebat de ce fotografia Malenei e la cover, dar dacă da, vreau să răspundem împreună la niște întrebări legate de imaginea acestui personaj în pop-culture. Începând cu anul 2000 și până în prezent, pelicula lui Tornatore continuă să stârnească admirație pentru Malena, adevărul e că mulți dintre noi probabil suntem fascinați de imaginea de ansamblu a filmului și nu de substratul problemei pe care o duce tăcerea rece a Malenei.

Pelicula ne face să asistăm umil la felul în care funcționează o societate care nu-și pune întrebări, ci trage instant cu prejudecăți. Societate care devine persecutoare și se declară atotputernică în a pedepsi pe cineva, fiind convinsă ireversibil de propriul credo. Societate care vede prin lentilele aparențelor și ale clișeelor și care alege să asiste la suferința și la abuzul unei femei – gândurile căreia pot fi doar presupuse.