(foto) Opt ani de #diez. Astăzi, vă povestim cum a evoluat redacția noastră, dar și conținutul de-a lungul anilor

echipa diez 2021

Tot ce-am făcut în opt ani de #diez se poate rezuma ușor la cuvântul ghidare. În opt ani, ne-am schimbat mult, am crescut în modul în care gândim și vedem lumea, în modul în care scriem și ne organizăm ca echipă, însă ne-am păstrat același scop – să fim un ghid util pentru fiecare tânăr din Moldova. Am început să scriem și în rusă, am dezvoltat și continuăm să dezvoltăm proiecte nișate prin care ne dorim să facem o schimbare, să fim o sursă alternativă de informare pentru deciziile importante din viața tinerilor.

# Proiectele noastre

Pe lângă faptul că ne străduim să ținem la curent cititorii noștri cu actualitatea din Republica Moldova, de-a lungul existenței noastre, ne-am unit forțele și am reușit să organizăm mai multe proiecte frumoase dedicate tinerilor. Fiecare membru și membră a echipei s-a implicat în realizarea acestor proiecte care ne sunt foarte dragi și despre care vrem să vă povestim și vouă pe scurt.

Unicul site de știri care are dedicată o categorie aparte educației

Din 2013, de la lansarea #diez, suntem încă unicul site de știri din Moldova care dedică educației o categorie aparte. De asemenea, documentăm în detaliu procesele de admitere la universitățile locale, dar și am reușit să creăm o comunitate mare în jurul absolvenților de liceu care susțin bacalaureatul, să-i ghidăm și să-i conectăm între ei pentru a-și oferi reciproc susținere. Rubrica Oportunități, unde anunțăm tinerii despre stagiile și conferințele la care pot participa, este una dintre cele mai accesate de pe site.

Aici vedeți cum am influențat procesul de admitere la universitățile din Moldova în ultimii cinci ani.

Evenimente de orientare în carieră

Dacă rămân acasă, merg la… – proiectul a demarat în anul pandemic 2020, și s-a desfășurat online în prima ediție. Seria de evenimente, la care invităm studenți, tineri profesioniști și profesori universitari să discute despre o anumită profesie, vine să accentueze obiectivul nostru de a ghida tinerii din Moldova și de a le oferi informații utile pe care nu le învață la școală. Proiectul continuă și în 2021 cu o nouă ediție prin care ne dorim să oferim absolvenților informații alternative de documentare cu privire la cariera lor și să ia astfel decizii mai informate când aleg ce studii să facă. Așa că, dacă sunteți interesați de admitere, vă sfătuim să ne urmăriți, pentru că, în curând, venim cu ediții noi și interesate la acest capitol.

Sexplicații

În 2019, am relansat proiectul în format audio (anterior scriam texte), pentru a oferi o experiență intimă de ascultare a informațiilor despre educația sexuală. Deși educația sexuală în Moldova încă e un subiect tabu, echipa noastră știe cât de important este, fiind tânăr(ă), să poți găsi informații despre problemele cu care te confrunți doar pe pagina incognito a navigatorului web. Autoarea podcast-ului, Valeria Batereanu, are discuții deschise cu tinerii invitați, dar și explicații profesioniste de la specialiști pentru a relata celor care ascultă despre ce nu se vorbește la școală, iar acasă – rareori.

Din 2021, Sexplicații devine un pic mai mult decât un podcast. Prin urmare, sexplicatii.md își propune să fie o platformă detaliată cu informații utile despre educația sexuală.

Vă sugerăm să urmăriți și pagina de Instagram a proiectului, întrucât acolo veți găsi multe lucruri interesante.

Stagii

În primăvara anului 2020, atunci când ne-am pomenit toți închiși în casă, ne gândeam cum să rămânem în continuare aproape de tinerii dornici de a-și încerca abilitățile scrisului. Astfel, am ajuns la ideea să creăm o platformă separată pentru toți tinerii care au ceva de spus și cărora le place să scrie. Poate duci un jurnal interesant sau poate vrei să povestești despre teza ta de licență ori despre o altă cercetare la care ai muncit și pe care ți-ar face plăcerea să o citească și alți tineri; poate ai făcut un proiect interesant împreună cu colegii tăi sau poate ai realizat o emisiune tematică; poate chiar, și de ce nu, ai o scrisoare deschisă, în care îți exprimi opinia față de ceva și ai vrea ca aceasta să ajungă la cât mai multă lume? Aici puteți vedea categoriile la care puteți să scrieți, dar și modalitatea de a intra în legătură cu noi.

Corespondent din liceu

În 2019, am selectat o echipă de corespondenți și corespondente din mai multe licee din țară. Ei ne-au relatat despre evenimentele pe care le-au organizat la ei în școală, au realizat interviuri cu colegii lor, iar noi i-am ajutat să înțeleagă cum funcționează un site de știri pentru tineri. Am realizat mai multe întâlniri și am instruit tinerii, iar aici puteți vedea tot ce publică acești tineri activi.

Mai mult, în cadrul acestei inițiative, s-a născut proiectul Așa o situație, realizat de corespondentele Alina-Maria Țurcanu și Beatricia Petrașcu.

Longread-uri

Sexualitatea persoanelor cu dizabilități, participarea tinerilor la vot, sau efectul bystander – sunt doar câteva dintre temele pe care colegii noștri le-au abordat în cadrul longread-urilor de cercetare. Temele pe care le selectăm pentru articole lungi nu sunt ușoare, dar ne place să o facem și să descoperim perspective noi ale unor probleme din societate.

Proiecte video

În acești opt anii de activitate, am realizat o mulțime de proiecte video. Unele ne-au reușit bine, altele mai puțin. Pe unele le-am abandonat, la altele ne-am întors după o perioadă de timp și le-am luat de la capăt. Cert este că, în timp, am reușit să ne organizăm un departament video datorită căruia acum avem posibilitatea să creăm și mai multe proiecte și materiale video. Vă sugerăm să urmăriți canalul nostru de YouTube. Acolo veți reuși să vedeți printre primii edițiile proiectelor noastre.

Totodată, vă lăsăm aici câteva denumiri de proiecte care ne sunt dragi și pe care le puteți urmări atunci când aveți timp liber și dorința de viziona ceva interesant: Que sera, sera, Unde-s Tinerii, Preț în privat, DIEZSPRE, Întreb pentru un prieten, FărăTolk, BAC-ul nu doare, Dear Me, The Bean Bag Theory.

# Recunoașterea efortului

N-o să mințim. E greu să convingi chiar și colegii de breaslă că jurnalismul dedicat tinerilor trebuie luat în serios. Auzim repetându-se despre cum tinerii pot schimba țara sau lumea, despre cum ei sunt o voce. Avem nevoie de ei la alegeri, avem nevoie de ei să plătească taxe în țară, avem nevoie de ei să se întoarcă cu tot cu diplomele lor obținute la universități de renume de peste hotare, sau, mai simplu, avem nevoie de ei să rămână acasă. Ce facem însă pentru ei și cât de mult îi luăm în serios? Cât spațiu de exprimare le oferim și câtă credibilitate? Noi încercăm să suplinim această necesitate, iar pentru acest efort, ni s-au dat și nouă credite de încredere.

# În anul 2020, diez.md se afla în topul celor mai populare și de încredere portaluri de știri din Moldova

# Cel mai activ portal de știri în promovarea turismului din Republica Moldova, Gala Turismului 2018

# Evoluția anului la Jurnaliștii anului 2017

# Fondatorul #diez, Alexandru Lebedev, a fost desemnat „Omul anului 2016” la categoria presa online

# Alina Gîrneț, cea mai activă jurnalistă din 2016 care a promovat voluntariatul, Festivalul Voluntarilor 2016

# diez.md, printre cele mai inovatoare proiecte media la început de 2015 în Estul Europei, Rețeaua Internațională de Jurnaliști (IJNeT)

# Cel mai bun site de știri pentru tineri lansat în 2013, Gala tinerilor jurnaliști organizată de Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova

# Evoluția în cifre

# Echipa

Vă vine să credeți că, în opt ani, pe la #diez au trecut peste 100 de oameni? Nici nouă, dar la asta ne referim când spunem că am crescut. O mulțime de voci au trecut prin echipă și ne-au lăsat câte un pic din personalitățile lor. Am învățat împreună de la fiecare și am înțeles ce să mai retușăm, ce subiecte să nu ne scape, cum să facem un calendar de activități, de ce trebuie să avem mai mulți oameni pe video, de ce e cel mai bine de lucrat cu toții la o masă și încă multe, multe chestii utile. Nu am fi ajuns astăzi să vorbim despre #diez în așa mod dacă nu ne lăsam influențați de Nata Andreev, Olesea Cember, Cristina Aramă, Victoria Sakharova, Ștefan Grigoriță, Stela Televca, Sandu Oprea, Elena Guțu, Diana Gațcan, Cristina Straton, Victor Demidenco și încă mulți alții.

Astăzi, la #diez lucrează 15 oameni și avem patru departamente de lucru: redacția (ro și ru), departamentul video, departamentul social media și departamentul comercial și administrativ. Nu am fost vreodată mai mulți și mai determinați să devenim mai buni.

Elena Baranov este capul redacției versiunii române. Ea face multe agende, ne ceartă dacă dăm prea târziu o știre și îi cresc ochii mari, mari când atingem cifre de peste 1 000 de cititori în timp real. Elena se dedică #diez-ului cum rar o poate face cineva, iar atunci când nu este concentrată pe actualitate, îi place să scrie materiale lungi și explicative.

Valeria Batereanu este omulețul creativ, dornic să facă mereu lucruri noi, iar noi îi dăm voie să experimenteze. Din acest motiv, Valeria face primul podcast #diez despre educația sexuală și este și creatoarea departamentului nostru de social media. Ah, și da, Valeria și-a descoperit creții naturali datorită nouă. Cu plăcere!

*Apropo, vă sugerăm să ne urmăriți activitatea noastră și pe pagina de Instagram, acolo unde Valeria face lucruri foarte frumoase!

Constantin Topală este persoana care a avut cea mai interesantă creștere de la #diez. L-am chinuit vreo câțiva ani în rolul de stagiar, dar apoi a învățat să priceapă actualitatea ca nimeni altul, asta până a dezvoltat o nouă pasiune – videoclipurile. Acum, i-am dat încrederea să-și dedice tot timpul departamentului video pe care îl conduce.

Dinu Bubulici este cu noi de mulți ani și se pricepe la multe în birou, nu doar la filmat, montat, fotografiat. El ne-a creat primul prompter handmade și multe scaune și mese pe care le-am folosit la terasa vechiului birou. Mulțumim, Dinu!

Liubomir Guțu era cât pe ce să ajungă în altă redacție, atunci când, din fericire, s-a rătăcit și a ajuns la noi. Este pasionat de articole comerciale, iar acesta este raiul pentru orice manager de presă. Mai mult, abilitățile lui de a comunica direct cu clienții mă depășesc și pe mine.

Djein Vacari este ochiul critic al redacției. Ea mereu observă detalii pe care noi le omitem și ne ajută să ne șlefuim din punct de vedere deontologic. Djein mai este și redactoră-șefă a versiunii ruse, platformă care are o creștere impresionantă în ultimii ani. Lui Djein îi place să scrie longread-uri pe teme sociale, puțin abordate la noi în media.

Lily Zdibneac este a doua jumătate a lui Djein pe versiunea de rusă. Împreună au reușit să dea o identitate aparte pentru ru.diez.md. Lily este probabil cel mai responsabil om pe care-l cunosc: lucrează mult, învață repede și vorbește dulce în română.

Bogdan Skokliev este a treia jumătate a echipei ru.diez.md (nu încercați să faceți calcule!). Pe Bogdan îl cunoaștem de puțin timp și l-am văzut doar de trei ori, așa e când faci angajări în pandemie. Însă Bogdan este entuziasmat de ce face la noi și nu ratează să spună mulțumesc de fiecare dată când vorbim.

Petru Beșleagă a fost craftsman la începuturi, făcea proiecte handmade pentru seria de videoclipuri din cadrul #laboratorul diez. Însă când ne-a arătat că știe să scrie și să urmărească cele mai importante evenimente din țară, am rămas cuceriți. Petru e pentru noi un pilon al actualității momentan.

Ilinca Televca a venit la noi anul trecut, tot în pandemie, iar de ziua lui Costel, i-a adus un tort cu cireșe. Am înțeles atunci ce suflet mare are, iar tot sufletul ăla mare îl pune în fiecare titlul, șapou, text. Urmează o responsabilitate mare pentru Ilinca, degrabă o să aflați care.

Vitalina Simerețchii ne-a făcut să ne îndrăgostim de ea încă de la interviul de angajare de acum câteva luni. E interesată de subtilități culturale și politice și a pornit o rubrică faină pe #diez în care vrea să înțeleagă ce-a vrut să zică autorul. De abia aștept să văd ce o să vrea să zică Vitalina în general în timpul care urmează la #diez.

Anatol Cibotari a rămas un pic surprins când la interviu l-am întrebat ce fel de vin preferă. Dar probabil s-a bucurat, pentru că ce a urmat mai departe a fost momentul în care am aflat că familia lui e plină de somelieri. Lui Anatol îi plac ședințele parlamentului, iar nouă ne place de el (și) din acest motiv.

Alina Țurcanu (este, de fapt, a 16-a pe listă) e corespondenta noastră permanentă de ceva timp. Scrie despre ce-și doresc elevii să citească la noi, despre oameni talentați de vârsta ei, dar și despre inițiative ale tinerilor activi de la noi din societate. Alina va merge curând la universitate, iar nouă ne va fi foarte dor de ea.

Aliona Popov ne ajută la #diez cu proiecte administrative, dar pentru că se află în răscrucea carierei, mai scrie din când în când și articole, așa sperăm că o să înțeleagă mai bine ce își dorește să facă cu adevărat. Aliona pregătește un proiect nou și inedit pentru #diez, ceva ce ar fi trebuit să avem de mult timp, dar știți și voi „ar fi fost bine, dar…”. O să vă spunem în curând.

Alex Lebedev e, în primul rând, mentorul tuturor. Mentorul meu de șapte ani, care m-a învățat cam tot ce știu azi, m-a trimis în călătorii, m-a învățat să beau bere, m-a pus să citesc și mi-a dat bani pentru festivaluri pentru studenți. Alex a știut cum să existe pe piață timp de opt ani, cum să nu întârzie nicio lună cu salariile, cum să ne motiveze și ne convingă că #diez e al nostru la fel de mult precum e și al lui.

Eu sunt autoarea articolului, Alina Gîrneț. Am venit la #diez acum șapte ani și am fost pe rând reporteră, corespondentă de la distanță, redactoră-șefă în situații de criză și acum manageră.

La mulți ani, diez.md! Să crești mare și frumos!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente