(video) Reprezentanții spitalului din Omsk declară că Navalnîi nu a fost otrăvit și refuză să-l transfere peste hotare

navalnîi

Medicii care îl îngrijesc pe liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, internat la reanimare după o presupusă otrăvire, refuză să-l transfere în străinătate din cauza stării sale „instabile”, au anunţat vineri apropiaţi ai lui Navalnîi, care denunţă o decizie ce-i „ameninţă viaţa”, informează AFP. Totodată, reprezentanții spitalului au spus că acesta nu a fost otrăvit.

Reprezentanții spitalului au anunțat că Navalnîi nu a fost otrăvit. Anunțul a fost făcut de purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi pe Twitter.

Anterior, „medicul-şef a anunţat că Navalnîi nu este transportabil. Starea lui este instabilă”, a anunţat purtătoarea de cuvânt a opozantului, Kira Iarmîş, pe Twitter, apreciind că ar fi „fatal ca el (Navalnîi) să fie lăsat la spitalul neechipat din Omsk, cu un diagnostic încă nestabilit”.

Potrivit Kirei Iarmîş, doar decizia apropiaţilor lui Aleksei Navalnîi nu este suficientă pentru a demara transferul lui în străinătate dacă medicii refuză, transmite agerpres.ro.

Leonid Volkov, mâna dreaptă a lui Navalnîi, a denunţat la rândul său o „decizie politică şi nu medicală”. „Ei aşteaptă ca toxinele să iasă şi să nu mai fie detectate în corp. Nu există nici diagnostic, nici analiză. Viaţa lui Alexei este în mare pericol”, a scris Volkov pe Twitter.

Franţa şi Germania s-au oferit joi să acorde „tot ajutorul medical”, în timp ce un avion medical a fost închiriat în timpul nopţii de un ONG din Germania pentru a-l aduce mai târziu pe Alexei Navalnîi. Potrivit Reuters, care citează date de monitorizare a traficului aerian, avionul a aterizat deja în Rusia.

„Este în mod clar mai sigur la bordul unui avion modern decât la spitalul din Omsk. Transferaţi-l cât mai repede posibil”, a pledat Volkov.


Reamintim că în dimineața zilei de 20 august, purtătoarea de cuvânt a lui Alexei Navalnîi a anunțat că acesta a fost transportat de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în avion. Navalnîi se întorcea de la Tomsk spre Moscova. Purtătoarea de cuvânt a anunțat că acesta se află în reanimare și că ar fi vorba despre o otrăvire.

Nu este pentru prima dată când Navalnîi este otrăvit. Un caz similar a avut loc în urmă cu un an.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a menționat pentru presa rusă că Navalnîi este îngrijit de cei mai buni medici și că deocamdată nu se știe exact dacă e vorba despre o otrăvire. Totuși, în cazul în care va fi confirmată otrăvirea acestuia, Peskov spune că va avea loc o investigație a cazului.

Rezultatele analizelor medicale sunt aşteptate în cursul zilei de joi.

Unul dintre medicii de la spitalul unde a fost internat Navalnîi a afirmat joi că nu este sigur că liderul de opoziţie a fost otrăvit, după cum afirmă susţinătorii săi. Potrivit lui Anatoli Kalinişenko, medic la spitalul din Omsk, intoxicaţia este unul dintre posibilele diagnostice luate în considerare, dar testele în curs vor arăta cum stau lucrurile.

Alexei Navalnîi, avocat şi activist anticorupţie, un critic vehement al preşedintelui Vladimir Putin, a stat de mai multe ori la închisoare în ultimii ani pentru organizarea de proteste anti-Kremlin şi a fost agresat fizic pe stradă de activişti proguvernamentali. Navalnîi a susţinut investigaţiile care, potrivit lui, dezvăluie corupţia oficială.

Luna viitoare, vor avea loc alegeri regionale în Federaţia Rusă, iar Aleksei Navalnîi şi aliaţii săi se pregăteau pentru ele, încercând să sporească sprijinul pentru candidaţii pe care îi susţin.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente