Poluțiile nocturne, această noțiune pe cât este de familiară genului masculin, pe atât este de ciudată și necunoscută pentru genul feminin. Discuțiile despre poluții nocturne sunt reduse la zero în societate, iar educația sexuală pe care o primim este preluată din pagini incognito, cărți ascunse și filme pentru adulți.
Bărbații sunt reticenți să vorbească despre acest fenomen și îl lasă în urmă, încercând să eradicheze astfel jena pe care au resimțit-o în perioada adolescentină când au avut primele „vise umede”. Chiar dacă este un fenomen absolut normal, lipsa discuțiilor despre acesta poate cauza situații stresante și experiențe traumatizante tinerilor. În cadrul podcast-ului de astăzi, încercăm să prezentăm cât mai multă informație utilă despre poluțiile nocturne, de ce au loc acestea, importanța lor, frecvența cu care pot apărea și miturile care roiesc în jurul acestora.
În episodul de astăzi vorbim cu Vasile, un tânăr din capitală și chiar dacă în prezent nu resimte vreo jenă să discute despre subiectele legate de educație sexuală, își amintește că în adolescență nu era chiar așa. Tânărul se intimida să vorbească cu părinții săi despre schimbările pe care le avea, prin urmare, încerca să își suplinească golurile de cunoștințe cu ajutorul cărților găsite de prieteni prin dulapurile părinților.
Băieții sunt privați de informație și discuții despre schimbările care au loc în corpul lor. Prin urmare, cel mai bun prieten le devin motoarele de căutare unde după cuvinte-cheie poți găsi un minim de informație neverificată despre lucrurile care te interesează. Sursa veridică de informație rămân a fi specialiștii Prin urmare, în cadrul acestui episod vorbim cu Radu Guțuleac, medic urolog-androlog în cadrul Centrul de Sănătate pentru Tineri „Neovita”. Medicul ne spune despre importanța poluțiilor nocturne, despre rolul acestora, când tinerii ar trebui să se îngrijoreze și de ce nu e recomandat vreun remediu pentru diminuarea frecvenței poluțiilor.
În ediția următoare vorbim despre bolile cu transmitere sexuală, când e cazul să te adresezi la un medic și care sunt metodele eficiente de protecție.
Tinerii de la The Wax Road ne sunt alături în această aventură, iar pe parcursul edițiilor vei putea asculta muzica lor pe fundalul podcast-ului. În ediția de mai sus, auzi piesa Midnight girl. Îți sugerăm să îi urmărești și pe Facebook.
# De ce logoul e o varză?
Bine, poate nu te-ai prins din start că e o varză, dar asta este. De mici, avem parte de lecții de educație sexuală de la părinții noștri, doar că aceste lecții sunt cam „varză”, din moment ce maturii menționează această legumă ca fiind locul provenienței noastre. În cadrul #sexplicații, vom „dezgoli” foaie după foaie varza, aducându-ți ore din practica și experiența tinerilor și ale specialiștilor din domeniu.
# Cum ne vei putea asculta?
Deocamdată, ne poți asculta prin intermediul linkului de mai sus și al Spotify (pentru cei care au reușit să-și facă un cont aici, în ciuda faptului că aplicația nu este disponibilă în Moldova). Suntem disponibili și pe:
# Apple Podcasts;
# Breaker;
# Google Podcasts;
# Pocket Casts;
# RadioPublic.
De asemenea, pentru mai multe subiecte interesante, poți să urmărești și pagina noastră de Instagram.
###
Acest material a fost produs prin intermediul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Opiniile exprimate aici nu prezintă în niciun caz punctul de vedere oficial al Uniunii Europene sau al PNUD.