(video) Cum se formează rezerva valutară de stat? Află care sunt principiile de funcționare ale sistemului financiar-bancar din Moldova

sdds

În noua ediție a emisiunii „Află totul despre bani” veți afla cum funcționează sistemul financiar-bancar din Republica Moldova. Atunci când efectuăm plăți, mergem la magazin să ne facem cumpărăturile, achităm factura la telefon sau schimbăm banii, fără să ne dăm seama, ne intersectăm cu sistemul financiar-bancar.

Trebuie să știi că principalele instituții care contribuie la reglementarea activității sunt: Banca Națională a Moldovei și Comisia Națională a Pieței Financiare. În funcție de ce vrei să cumperi sau ce tranzacție vrei să faci, există mai multe compartimente la piața financiară, precum piața bancară, piața de capital sau piața valutară.

Dacă te interesează piața bancară – creditorii vând produse și servicii financiare. Dacă te interesează piața valutară – acolo are loc schimbul de tipul vânzare/cumpărare de valute străine, precum euro, dolari și altele. Dacă te interesează piața de capital – atunci vorbim despre cumpărarea unor acțiuni ale altor companii.

Cea mai accesată piață financiară este piața bancară, unde poți cumpăra produsele bancare, precum: credite, depozite, garanții bancare și alte produse derivate. Fiecare produs bancar este rezultatul unei oferte care este calculată în funcție de dobânzi, taxe, comisioane.

Banca Națională a Moldovei este regulatorul și supraveghetorul sistemului bancar. De asemenea, BNM monitorizează ca băncile să respecte legislația în vigoare, în caz contrar este în drept să le retragă licența. Însă cel mai important rol pe care îl are BNM în tot sistemul financiar-bancar este politica monetară/valutară a țării. Cu alte cuvinte, banca centrală urmărește prin politicile sale să mențină nivelul inflației până la 5 % pe an sau, mai simplu spus, să nu permită prețurilor să crească peste normă, iar leului să se devalorizeze.

În Republica Moldova funcționează 11 bănci și, în mare parte, ele activează cu capital străin, adică bănci ai căror fondatori sunt cetățeni străini care dețin cote majoritare. Iată un exemplu de bancă din Moldova care face parte din grupuri financiar-bancare regionale sau internaționale. Mobias Banca, anterior era parte a grupului francez Société Générale, iar în prezent face parte din grupul OTP din Ungaria.

Legislația bancară este una complexă și, pe lângă legi, mai include și anumite regulamente. Pentru a îmbunătăți supravegherea domeniului dat, dar și pentru a racorda la standardele internaționale, legile sunt evaluate și modificate regulat. În sistemul bancar există niște standarde de legislații aprobate de Banca Reglementelor Internaționale (BIS, Bank for International Settlements). Această bancă recomandă un anumit set de regulamente și legi cu privire la sistemul bancar. Ele se numesc convențional Basel I, Basel II și Basel III. Actualmente, băncile din Republica Moldova operează cu pachetul de legi Basel III, care presupune ca băncile noastre să devină mai sigure și mai aproape de cele europene.

În afară de bănci, în Moldova funcționează și alte instituții care operează cu bani și pot oferi împrumuturi. Ele se numesc Organizații de creditare nebancară (OCN). OCN-urile nu sunt reglementate de BNM. Regulatorul lor este CNPF (Comisia Națională a Pieței Financiare). Aceasta este a doua latură a sistemului financiar-bancar din Moldova.

Acest sector este mai puțin reglementat decât cel bancar. Respectiv, când clientul solicită un credit de la bancă, el trebuie să prezinte documente care să demonstreze legalitatea veniturilor, în timp ce condițiile de creditare din partea OCN-urilor sunt mai permisive și mai puțin reglementate. Rămâne la latitudinea acestor organizații să crediteze în condiții mai favorabile pentru oameni, ca de exemplu, să nu ceară extrase ale veniturilor oficiale. Iată de ce oamenii obțin aici mai rapid o sumă de bani decât ar face-o la bancă.

Să recapitulăm: băncile sunt reglementate de BNM, iar OCN-urile, companiile de asigurări și societățile de economii și împrumuturi sunt reglementate de CNPF.

Probabil ți-ai pus cel puțin o dată întrebarea „de ce este important pentru mine să înțeleg sistemul financiar-bancar?”. Ei bine, la această întrebare și la multe altele va răspunde invitatul de astăzi: domnul Natan Garștea, consilier al guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei în domeniul economic şi comunicare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente