Netflix a lansat vineri, 26 iunie, Eurovision Song Contest: The Story of Fire Saga, unde într-o scenă muzicală apare și interpreta din Moldova și reprezentanta țării noastre la Eurovision 2019, Anna Odobescu. Filmul de comedie spune povestea unei trupe din Islanda și aventura acesteia către marea scenă a concursului muzical.

Protagoniștii filmului sunt Lars Erickssong (Will Ferrell) și Sigrit Ericksdóttir (Rachel McAdams), doi prieteni care formează o trupă din copilărie, dar care nu reușiseră să ajungă mai departe de scena pubului orășelului în care au crescut. Oricum, printr-un set de circumstanțe ciudate, Lars și Sigrit ajung reprezentanții Islandei la concursul din 2020, care are loc la Edinburgh, Scoția.

Filmul aduce în atenție mai multe staruri internaționale, atât din muzică, cât și din film, așa ca: Pierce Brosnan, Dan Stevens, Rachel McAdams, Demi Lovato.

Scena în care apare și Anna Odobescu este cea de sing-along, acolo unde apar mai mulți participanți la Eurovision, printre care și șase câștigători ai edițiilor anterioare: Conchita Wurst, Netta, Alexander Rybak, Loreen, Salvador Sobral, Jamala.

Anna Odobescu participă la interpretarea pieselor Believe de Cher și Waterloo de ABBA.

Foto: Scene din film

Scena poate fi urmărită mai jos.

Filmul este disponibil și în Moldova.

Anna Odobescu și-a distribuit fericirea de a apărea în film și pe pagina de Facebook, unde a postat mai multe fotografii din culisele filmărilor.

Foto: Facebook/Ana Odobescu

Foto: Facebook/Ana Odobescu