Admitere 2020. Tot ce trebuie să știi dacă vrei să-ți faci studiile la Universitatea Tehnică din Moldova

admitere-2018-43-920×614

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) este unica instituţie de învăţământ superior tehnic acreditată de stat în Republica Moldova. De la fondarea sa în 1964 şi până în prezent, universitatea a pregătit 78 387 de ingineri şi economişti. Universitatea oferă cursuri pentru 60 de specialități și specializări la ciclul I, 43 de specialități de master și 45 de specialităţi de doctorat, acoperind necesităţile economiei naţionale în cadre inginereşti. Dacă te fascinează ingineria și vrei să înveți o profesie reală pentru o lume modernă, atunci ai aici tot ceea ce trebuie să știi pentru a depune actele la UTM.

Ofertă educațională

Facultatea de Electronică și Telecomunicații

Facultatea „Electronică și Telecomunicații” (FET) a fost fondată în cadrul UTM în anul 1987 în rezultatul divizării facultăţii de Electrofizică, cu scopul pregătirii specialiştilor cu studii superioare în domeniul Electronicii şi Comunicaţiilor. Specialităţile din cadrul facultăţii permanent au fost solicitate, ceea ce se confirmă printr-un concurs sporit al abiturienţilor la admitere. În cadrul UTM FET, studiile superioare se efectuează în limbile română şi rusă cu finanţare din buget şi prin contract, fiind organizate în două cicluri.

Specialități:

Durata studiilor: patru ani la învăţământ cu frecvenţă la zi şi cinci ani la învăţământ cu frecvenţă redusă.

Facultatea de Energetică și Inginerie Electrică

Facultatea „Energetică şi Inginerie Electrică” (FEIE) asigură pregătirea specialiştilor cu studii superioare în domeniile energetic şi electrotehnic. De-a lungul existenţei sale, este un model în diferite aspecte – amenajarea laboratoarelor, organizarea conferinţelor ştiinţifice, competiţii sportive, cercuri de activitate artistică. Facultatea a fost fondată în anul 1963 (1963-1967 – Facultatea de Electrotehnică, din care în anii 1963-1964 – în cadrul Universităţii de Stat, în 1964-1967 – în cadrul Institutului Politehnic „S. Lazo”, în 1967-2014 – Facultatea de Energetică, din 2014 – Facultatea de Energetică şi Inginerie Electrică).

Specialități:

Durata studiilor: patru ani – studii cu frecvenţă la zi și cinci ani – studii cu frecvenţă redusă.

Facultatea de Calculatoare, Informatică şi Microelectronică

Facultatea „Calculatoare, Informatică și Microelectronică” (FCIM) funcționează în cadrul Universității Tehnice a Moldovei și asigură pregătirea specialiștilor în domeniile de vârf ale științei și tehnicii contemporane – știința sistemelor și calculatoarelor, electronică și comunicații, care constituie suportul societății informaționale. Facultatea a pregătit peste 10 000 de ingineri, care activează în diverse ramuri ale economiei naționale. Actualmente, la secția zi își fac studiile circa 2 500 de studenți. La facultate studiile se efectuează în limbile română, franceză, engleză şi rusă.

Specialități:

La facultate studiile se efectuează în limbile română, franceză, engleză şi rusă.

Durata studiilor la secţia zi:

  • patru ani – pentru deţinătorii diplomelor de bacalaureat și absolvenții colegiilor;
  • cinci ani – pentru absolvenţii şcolilor medii de cultură generală.

La secţia fără frecvenţă termenul de studii se majorează cu un an.

Facultatea de Tehnologie a Alimentelor

Facultatea de Tehnologie şi Management în Industria Alimentară este cea mai mare unitate de învăţământ în domeniul industriei alimentare din Republica Moldova. La originile facultăţii a stat specialitatea inginerească „Chimia industrială” (pentru industria alimentară), fondată în 1959 în cadrul Facultăţii de Chimie a Universităţii de Stat din Moldova.

Specialități:

  1. Specialitatea Tehnologia şi managementul alimentaţiei publice”;
  2. Specialitatea „Servicii publice de nutriție”;
  3. Specialitatea „Tehnologia vinului şi a produselor obţinute prin fermentare”;
  4.  Specialitatea „Tehnologia produselor alimentare”, cu specializările:
    • „Tehnologia cărnii şi a produselor din carne”;
    • „Tehnologia panificației”;
    • „Tehnologia laptelui şi a produselor lactate”;
    • „Tehnologia păstrării şi prelucrării fructelor şi legumelor”;
  5. Specialitatea „Biotehnologii industriale”;
  6. Specialitatea „Inginerie și management în industria alimentară”;
  7. Specialitatea Tehnologies Alimentaries (Filiera Francofonă).

Termenul de studii:

  • învăţământ universitar de patru ani (secţia zi) şi de cinci ani (secţia f/r şi serală) – pentru deţinătorii diplomelor de bacalaureat şi absolvenţii de colegii;
  • învăţământ universitar de cinci ani (secţia zi) şi de șase ani (secţia f/r şi serală) – pentru absolvenţii şcolilor medii de cultură generală.

Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi

Facultatea „Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi” (FIMIT) a fost organizată odată cu fondarea Institutului Politehnic din Chişinău la 30 aprilie 1964, inițial numindu-se Facultatea de Mecanică. Ulterior, în 1993, FM se divizează în două facultăţi care în 2014 se comasează, formând facultatea cu denumirea actuală. La FIMIT îşi fac studiile circa 750 de studenţi la secţia zi şi 430 de studenţi la secţia cu frecvenţă redusă.

Specialități:

Învățământul superior universitar la zi cu durata de patru ani şi cu frecvență redusă (f/r) cu durata de cinci ani.

Facultatea de Urbanism şi Arhitectură

Facultatea „Urbanism şi Arhitectură” (FUA) este în prezent principala structură universitară de stat din Republica Moldova dedicată formării cadrelor specializate în domeniul arhitecturii, a urbanismului şi a serviciilor aferente. Exercitându-şi atribuţiile în domeniul artei, creatoare a unităţii şi a originalităţii funcţional-formale arhitectonice, precum şi în cel al ingineriei, menită a satisface în mod ştiinţific cerinţele utilului economic, FUA deţine prin tradiţie locul cuvenit în consolidarea şi dezvoltarea învăţământului, ştiinţei, artei şi culturii naţionale.

Specialități:

Studiile se efectuează la 10 specialități în limbile română și rusă cu frecvenţă la zi (durata – patru ani) și cu frecvenţă redusă (durata – cinci ani).

Facultatea de Construcţii, Geodezie și Cadastru

În Republica Moldova pregătirea inginerilor a început în anul 1959 în cadrul Universităţii de Stat din Chişinău la Facultatea de Ingineri-Tehnicieni. În anul 1964, a fost fondat Institutul Politehnic cu cinci facultăţi, inclusiv Facultatea de Ingineri-Constructori, actualmente Facultatea de Construcții, Geodezie și Cadastru (FCGC). Până în prezent, aici au fost pregătiţi peste 10 000 de ingineri constructori, geodezi, ingineri evaluatori, economişti, ingineri în domeniul securității vitalității care activează în diverse ramuri ale economiei naţionale şi peste hotare.

Specialități:

Programe de studii, ciclul I, licență, 240 de credite ECTS, durata studiilor – patru ani, frecvență la zi la următoarele specialități:

Programe de studii, ciclul I, licență, 240 de credite ECTS, durata studiilor – cinci ani, frecvență redusă la următoarele specialități:

  • Construcții și inginerie civilă;
  • Inginerie și management în construcții;
  • Evaluarea și dezvoltarea imobilului;
  • Tehnologia prelucrării lemnului;
  • Ingineria antiincendii și protecție civilă;
  • Ingineria și managementul zăcămintelor, minerit;
  • Drept imobiliar și cadastral.

Facultatea de Inginerie Economică şi Business

Facultatea „Economie și Business” a fost fondată la 2 decembrie 2003. În mai 2004, Senatul UTM modifică denumirea facultății în Inginerie Economică și Business (FIEB), concretizează misiunea facultății de a pregăti economiști care cunosc și aspectele tehnice și tehnologice pentru sectorul real al economiei, de a instrui specialiști pentru firmele mici și mijlocii, care posedă abilități mai extinse, mai profunde și în concordanță cu cerințele pieței.

Specialități:

Termenul de studii:

  • învăţământ universitar treapta licență de trei ani (secţia zi);
  • învăţământ universitar treapta licență de patru ani (secţia f/r).

Facultatea de Textile şi Poligrafie

Instruirea cadrelor inginereşti la profilul „Tehnologia industriei uşoare” a început în anul 1989 la Facultatea de Tehnologie a Institutului Politehnic „S. Lazo” din Chişinău, unde în anul 1991 a fost fondată Catedra Tehnologia şi Construirea Confecţiilor. La 1 februarie 1995, prin decizia Guvernului Republicii Moldova, a fost fondată Facultatea de Industrie Uşoară (FIU).

Specialități:

Ciclul I

Studiile superioare de licenţă (240 ECTS) au o durată de patru ani la învăţământ cu frecvenţă la zi şi cinci ani la învăţământ cu frecvenţă redusă.

Probe de concurs

Admiterea la studii la UTM prevede, la unele programe de studii (specialităţi), testarea cunoștințelor sau probe de aptitudini: 

I. Pentru studiile universitare organizate în limbile franceză și engleză la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, specialitățile:

  • 0613.1 „Tehnologia Informației” (filiera francofonă) cu predare în limba franceză;
  • 0613.3 „Ingineria software” (filiera anglofonă) cu predare în limba engleză.

În concursul de admitere va fi inclusă testarea cunoștințelor la matematică și o probă de competență lingvistică eliminatorie (franceza sau engleza) notată cu admis/respins.

Mostre la probele MatematicaLimba engleză şi Limba franceză de la Admiterea 2019.

II. Pentru studiile universitare organizate la specialitățile:

  • 0715.7 Design industrial (Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi);
  • 0214.1 „Arte decorative aplicate” (Facultatea de Textile și Poligrafie);
  • 0723.3 „Design vestimentar industrial” (Facultatea de Textile și Poligrafie);
  • 0731.1 „Arhitectură” (Facultatea de Urbanism și Arhitectură);
  • 0212.2 „Design interior” (Facultatea de Urbanism și Arhitectură).

În concursul de admitere va fi inclusă testarea cunoștințelor la „Desenul artistic”.

La proba de competențe și la testarea cunoștințelor candidații se prezintă cu buletinul de identitate și cu fișa-tip de concurs, eliberată de secretariatul comisiei de admitere.

Taxe de studii

Procesul de Admitere

# Termeni de organizare și contacte

asfyutt

Absolvenții se pot înregistra la admitere online.

De asemenea, tinerii interesați de studii la UTM pot apela la următoarele numere de telefon: 060-30-20-51, 060-30-20-52, 060-30-20-53, 060-30-20-54, 060-30-20-55.

# Regulamentul de organizare și desfășurare a admiterii

# Acte necesare pentru înscriere

Pentru înscrierea la concursul de admitere în învățământul superior de licență (ciclul I) sunt necesare următoarele acte:

  • cererea de înscriere la concursul de admitere (se completează la momentul depunerii actelor în Comisia de admitere);
  • actul de studii, în original, cu anexa respectivă şi două copii;
  • buletinul de identitate, în original și două copii;
  • 4 fotografii color 3×4 cm;
  • bon de plată a taxei de înscriere (se eliberează la depunerea actelor în Comisia de admitere);
  • diplomele de gradul I-III, obținute de către candidați la concursurile școlare republicane sau internaționale, la disciplinele de studiu, precum și diplomele ce atestă participarea la diferite concursuri (olimpiade), expoziții etc., organizate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerele de resort şi Universitatea Tehnică a Moldovei;
  • copia certificatului de naștere al unuia din părinți, pentru cetățenii statelor membre ale CSI și ai țărilor baltice de naționalitate moldoveni (români) și reprezentanții diasporei moldovenești de peste hotare;
  • Pentru cota 15 %:
    • adeverința eliberată de organul teritorial de tutelă și curatelă, pentru copiii orfani și copiii rămași fără ocrotire părintească;
    • certificatele medicale corespunzătoare, care atestă gradul de dizabilitate al candidatului;
    • certificatele medicale corespunzătoare, care atestă gradul de dizabilitate al părinților;
    • certificatul care confirmă că unul dintre părinții candidatului a participat la acțiunile militare pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova sau în Războiul din Afganistan ori la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, eliberat de organele abilitate; adeverință care confirmă participarea candidatului la operațiunile militare postconflict cu caracter umanitar în Irak;
    • certificatul despre componența familiei și copiile certificatelor de naștere ale fraților/surorilor, pentru candidații care provin din familii cu patru și mai mulți copii aflaţi la întreţinere;
    • absolvenţii raioanelor de est (candidaţii demostrează apartenenţa la această categorie la depunerea actelor în Comisia de Admitere în baza diplomei de bacalaureat);
    • confirmarea apartenenței la familii de romi;
    • livretul militar, pentru candidații care au efectuat serviciul militar în termen.

Rezultatele admiterii vor fi amplasate pe pagina UTM.

Taguri: #Admitere 2020
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente