33 de elevi din Orhei au primit premii bănești pentru succese remarcabile la învățătură

baniorhei

33 de elevi de la diverse instituții școlare din municipiul Orhei au primit azi, 1 iunie, premii bănești din partea primarului de onoare al municipiului Orhei, Ilan Șor.

Pentru succese remarcabile la învățătură, purtare exemplară și participare la activități extrașcolare au fost premiați cei mai buni 12 elevi ai claselor a XII-a și 21 de elevi ai claselor a IX-a. Elevii au primit diplome, dar și premii bănești, câte 3 000 de lei pentru elevii claselor a XII-a și câte 2 000 pentru cei din clasa a IX-a.
Într-un mesaj adresat premianților, Ilan Șor i-a felicitat cu obținerea rezultatelor frumoase în acest an școlar, menționând că munca lor a fost apreciată. Totodată, primarul de onoare al Orheiului i-a îndemnat pe elevi să nu uite niciodată și să le mulțumească profesorilor.
„Vă mulțumesc, dragi profesori, pentru că ați răspuns destoinic acestei provocări. Ați depășit cu succes toate greutățile și problemele, apărând interesele elevilor, cărora le-ați oferit nu doar cunoștințe, dar și câte o părticică a sufletului dumneavoastră”, a spus Ilan Șor.
Deputatul Ilan Șor a avut un mesaj special pentru absolvenții claselor a XII-a. El le-a dorit să aplice în practică cunoștințele obținute și să-și aleagă corect profesia.
„Nu uitați de unde ați pornit, rădăcinile voastre. Meleagul natal vă va sprijini mereu în clipele grele. Noi vă așteptăm întotdeauna în orașul vostru natal, pentru că avem multe de făcut împreună”, a adăugat primarul de onoare al Orheiului.
Tradiția de a oferi premii bănești celor mai buni elevi din municipiul Orhei a fost instituită în 2015.
Taguri: #promo ȘOR
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente