Carantina ne-a schimbat mult modul de viață; dacă obișnuiam să mergem seara la plimbări, la multe evenimente sau să ne vedem cu prietenii și cei apropiați, acum activitățile noastre se limitează în parametrii apartamentului. În încercarea de a ne proteja de virus, pentru a minimiza contactul cu lumea exterioară, ne-am adus activitățile acasă, teritoriu care acum ne servește ca loc de muncă, sală de studii, restaurant, sală de cinema sau concerte, iar atunci când deschidem geamul avem impresia că suntem într-un parc. Mai multe persoane, însă, s-au văzut nevoite să muncească din teritoriu, iar carantina din afara caselor noastre arată un pic diferit.
Diana Șchiopu este o farmacistă care activează în acest domeniu timp de doi ani. Tânăra, pe timp de carantină, muncește în teritoriu. „Carantina pentru mine înseamna o disciplină, acum sunt mult mai atentă la tot ce mă înconjoară și la cum să mă protejez mai bine pentru că riscul este mult mai mare de infectare decât de obicei.”
Normele de dezinfectare a farmaciei
În această perioadă, recunoaște Diana, numărul pacienților care doresc să își facă rezerve a crescut considerabil. „Noi, farmaciștii, la fel ca și medicii suntem printre puținele persoane care activează în regim normal în această perioadă. Am observat că avem mai multe apeluri pentru vânzări online pentru cei care respect cu strictețe carantina și nu ies din casă.”
Pe timp de carantină, când protecția e primordială, farmaciștii au un echipament special. „Avem mască de protecție, mănuși, halat chirurgical de unică folosință. Chiar dacă sunt echipată, am grijă ca sa evit contactul mâinilor cu orificiile principale pe unde virusul ar putea pătrunde ușor în organism. Părerea mea este că imunitatea, căreia i-am pus bază până acum, ajută mai bine decât orice echipament folosit.”
De asemenea, în întreaga farmacie sunt efectuate regulat proceduri de dezinfectare. „Folosim un săpun antibacterian și spălăm mâinile foarte des, folosim alcool etilic de 70 % la fiecare două ore după care îmbrăcăm mănușile de cauciuc. Încălțămintea o dezinfectăm zilnic cu Cloramină de 1 %. Avem grija ca masa de lucru să fie prelucrată cu Lysoformin 3000 de 1 %. Încăperea este aerisită de 4 ori pe zi a câte 15 minute.”
Top cinci cele mai adresate întrebări pe timp de pandemie
În același context, în farmacii au fost reinstalate ecrane de protecție și bare, astfel încât pacienții să nu fie în contact direct cu farmaciștii.
În perioada de pandemie, spune Diana, interacțiunea cu pacienții devine mai anevoioasă, deoarece trebuie să explice numărului mare de pacienți normele de protecție, la fel și utilizarea zilnică a echipamentului este un lucru care nu era practicat până acum.
„Mi-aș dori ca toată lumea să respecte linia roșie, distanța între ei de măcar un metru atunci când intră în farmacie, să folosească dezinfectantul pentru mâini plasat la intrare, să fie echipați corespunzător situației și să vorbească de după ecranul de protecție pentru că noi îi auzim. Să înțeleagă că aceste măsuri sunt create pentru bunăstarea fiecăruia dintre noi.”
Diana a făcut și un top cinci cu cele mai adresate întrebări pe timp de pandemie.
# Măști și mănuși aveți?
# Dar dezinfectanți?
# Nu vă temeți de acest virus fiind atât de expuși?
# Dar dvs. credeți că acest virus chiar există?
# Ce metode de profilaxie ne puteți sfătui pentru această perioadă anevoioasă?
Carantina de după lucru
Programul de muncă al Dianei nu a suferit schimbări din cauza pandemiei, însă în ceea ce ține de timpul personal, acum tânăra pune mai mult accent pe dezinfectare și imunizare.
„Primul lucru care îl fac după ce mă trezesc este să aerisesc dormitorul, îmi beau polenul cu miere și pornesc la serviciu. Prefer să ajung la muncă pe jos pentru că nu e foarte departe, făcând plimbări în aer liber pentru că și așa stăm foarte mult închiși în încăperi, însă dacă sunt presată de timp, iau troleibuzul care, apropo am observat că, mereu este dezinfectat.”
Odată ajunsă la muncă, nici măcar nu reușește bine să se echipeze, că în prag o așteaptă pacienții. „Iubesc să-i deservesc și să le ascult istoriile. Pe lângă faptul că sunt farmacistă, deseori sunt și psiholog pentru că văd că lumea este panicată și încerc să le explic că deja situația fiind creată rolul fiecăruia dintre noi este de a ajuta la oprirea răspândirii acestui virus. Mănânc când apuc să am un pic de timp liber și îmi pun alarme să nu uit ca trebuie să aerisesc, dezinfectez etc.”
Normele de precauție Diana nu le lasă nici după ușa casei. Din moment ce intră în apartament își șterge încălțămintea cu dezinfectant special, lasă haina groasă la balcon, își spală mâinile și își schimbă hainele. „Hainele purtate azi ajung direct în mașina de spălat pentru că acest virus iubește să trăiască pe suprafețe. Acum că mama stă acasă, face ea curat, însă în weekend o fac eu ca să o las să se odihnească. Pentru că în carantină nu sunt prea multe lucruri de făcut, mă așez în pat și privesc sau citesc știrile din surse oficiale și mă tot informez ce se întâmplă în lume, apoi ca să scap de negativismul care este pretutindeni privesc sau ascult ceva care mă relaxează ca să am un somn liniștit și să am forțe noi de muncă pentru a doua zi.”
Partea frumoasă a carantinei
Perioada de carantină este una destul de plictisitoare, recunoaște tânăra. „Ador să mă întâlnesc cu prietenii și să facem diferite activități, dar acum am timp suficient să citesc cărțile care demult erau în lista de așteptare, să privesc filme interesante pe Netflix, să fac curat și, mai nou, am fost inspirată să experimentez în bucătărie, lucru care îmi place la nebunie – produse să fie. În toate momentele critice trebuie să vedem partea plină a paharului.”
Interacțiunea cu prietenii se limitează acum la mesajele frecvente pe rețelele sociale și discuții video lungi, în grup, „ca să nu ne uităm la față”, spune Diana. „Acum stau mai mult timp în sânul familiei și mama e foarte bucuroasă că stau cu ea.”
Cel mai mult, tinerei îi lipsesc plimbările prin parc, dar totuși carantina a învățat-o să găsească și partea frumoasă a situației în lucruri mici. „Această carantină m-a făcut să văd că într-adevăr există solidaritate între oameni. Mă bucur mult că respectul față de lucrătorii medicali a crescut considerabil. Mă bucur că orașul nu este super aglomerat și acum se aude mai bine cântecul păsărilor. Mă bucură faptul că igiena a intrat în sânge și sper ca oamenii să o respecte și după această carantină.”