Autoritățile au anunțat încă 15 cazuri de coronavirus confirmate în Moldova

coronavirus-sample-getty

Încă 15 cazuri de coronavirus au fost confirmate în Moldova. Anunțul a fost făcut de autorități după ședința Centrului Unic de Comandă. Astfel, în Republica Moldova sunt înregistrate 109 cazuri pozitive de coronavirus.

În total, au fost procesate 115 teste, dintre care 15 cazuri au fost pozitive. Ministra sănătății a anunțat că patru cazuri sunt de import, iar 11 sunt cu transmitere locală.

„O persoană revenită din Ucraina a ascuns faptul că a fost plecată peste hotare, din acest motiv avem și persoane din sistemul medical infectate”, a menționat ministra.

Ministra sănătății a specificat că patru cazuri sunt înregistrate în regiunea transnistreană.

Din numărul total de persoane diagnosticate cu COVID-19, 10 se află în stare gravă.

Reamintim că două persoane dintre cele infectate cu coronavirus au fost tratate, iar una a decedat.

Datele despre situația COVID-19 pot fi urmărite în timp real pe o platformă lansată de autorități, care conține și o hartă interactivă cu repartizarea cazurilor pe regiuni. Mai multe detalii despre platformă vezi AICI.

Reamintim că parlamentul a aprobat marți, 17 martie, Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova în perioada 17 martie-15 mai 2020.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente