Top 10 universități cu cea mai bună reputație din lume

Universitatea Oxford
Foto: www.businessinsider.com

Anual se efectuează topul celor mai bune universități din lume în baza calității studiilor. În acest an, acesta include aproape 1 400 de universități din peste 92 de țări. Top 10 este dominat în continuare de SUA și Marea Britanie. Citiți mai departe pentru a afla clasamentul.

Statistica a fost efectuată în baza a 13 indicatori de performanță în materie de predare, cercetare și perspective internaționale, conform Times Higher Education.

10. Colegiul Imperial din Londra
www.imperial.ac.uk

Colegiul Imperial din Londra, fondat în 1907, este o universitate publică din Londra, Regatul Unit, care este specializată în știință, inginerie, medicină și afaceri. Campusul principal este situat în South Kensington din centrul Londrei. Colegiul numără anual în jur de 13 500 de studenți. Printre absolvenții și profesorii de la Imperial se numără 15 laureați ai premiului Nobel și doi câștigători ai medaliei Fields.

Punctaj obținut: 89,8

9. Universitatea din Chicago
vortechsgroup.com

Universitatea din Chicago, fondată în 1890, este o universitate privată din SUA, specializată în medicină, business și drept. Campusul este localizat în zona Hyde Park din sudul orașului Chicago. Anual sunt înrolați circa 16 445 de studenți. Cu peste 100 de laureați ai premiului Nobel, nouă medalii Fields și 25 de premii Pulitzer, universitatea este una dintre instituțiile cu cel mai mare număr de premianți.

Punctaj obținut: 90,2

8. Universitatea Yale, Connecticut
www.commentarymagazine.com

Universitatea Yale, fondată în 1701, este o universitate privată din SUA, membră Ivy League.  Această se specializează în drept, medicină, arte și științe. Localizată în orașul New Haven, statul Connecticut, universitatea are anual în jur de 12 336 de studenți. Printre absolvenții Yale se numără 62 de laureați ai premiului Nobel și toți președinții americani între 1989 și 2008.

Punctaj obținut: 91,7

7. Universitatea Harvard, Massachusetts
www.linkedin.com

Universitatea Harvard, fondată în 1636, este cea mai veche universitate din SUA, membră Ivy League și una dintre cele mai prestigioase din lume. Specializată în medicină, arte și științe, universitatea are în medie 21 000 de studenți anual. Aceasta este localizată în orașul Cambridge, statul Massachusetts. Harvard se poate mândri cu 75 de laureați ai premiului Nobel și 15 ai premiului Pulitzer.

Punctaj obținut: 93,0

6. Universitatea Princeton, New Jersey
www.visitprinceton.org

Universitatea Princeton, fondată în 1746, este o universitate particulară de cercetare din SUA, membră Ivy League, situată în localitatea Princeton, statul New Jersey. Specializată în arte și științe, Princeton înrolează anual aproximativ 8 374 de studenți. Printre absolvenții universității sunt 68 de laureați ai premiul Nobel și 15 premianți Fields.

Punctaj obținut: 93,2

5. Institutul de tehnologie din Massachusetts (MIT )
www.bostonglobe.com

Institutul de tehnologie din Massachusetts, fondat în 1861, este o universitate particulară de cercetare din SUA, specializată în științe și tehnologie. Situată în localitatea Cambridge, are anual în jur de 11 574 de studenți. Lider în cercetări științifice, MIT are printre absolvenții săi 96 de laureați ai premiului Nobel și opt medaliști Fields.

Punctaj obținut: 93,6

4. Universitatea Stanford, California
www.smccvb.com

Universitatea Stanford, fondată în 1891, este o universitate privată din Palo Alto, California, SUA, specializată în microbiologie, medicină, arte și științe. Dintre cei 16 424 de studenți înrolați anual, Stanford se poate mândri cu 244 de medalii olimpice și 54 de premianți Nobel.

Punctaj obținut: 94,3

3. Universitatea Cambridge
www.royce.ac.uk

Universitatea Cambridge, fondată în 1209, este a doua după vechime din Anglia după rivalul său istoric – Oxford. Este o universitate publică de cercetare, specializată în matematică, arte și științe. Anual sunt înrolați circa 22 579 de studenți. Printre absolvenții Cambridge se numără 120 de laureați Nobel și 14 prim-miniștri englezi.

Punctaj obținut: 94,4

2. Institutul de tehnologie din California (Caltech)
trickyblogging.blogspot.com

Institutul de tehnologie din California, fondat în 1891, este o universitate privată de doctorat din Pasadena, California, SUA. Anual aceasta este frecventată de circa 2 233 de studenți specializați în științe și tehnologie, principalul său rival fiind MIT. Universitatea numără printre absolvenții săi 74 de laureați Nobel și patru premianți Fields.

Punctaj obținut: 94,5

1. Universitatea Oxford
www.ox.ac.uk

Lideră a clasamentului al patrulea an consecutiv este Universitatea Oxford, localizată în orașul Oxford din Marea Britanie. Cea mai veche universitate din lumea anglofonă, această a fost fondată în 1096. Specializată în științe politice, drept și matematică, Oxford este frecventată anual de aproximativ 23 975 de studenți. Universitatea are printre absolvenții săi 72 de laureați Nobel și 28 de prim-miniștri englezi.

Punctaj obținut: 95,4

Autoare: Andreea Dudulica

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente