(video) Artista Roxen va reprezenta România la concursul Eurovision 2020

hero
Foto: Eurovision.tv

Artista Roxen a câştigat selecţia naţională pentru a reprezenta România la concursul Eurovision care va avea loc în luna mai la Rotterdam. Pentru vocea desemnată să reprezinte România au fost compuse şi dezvoltate mai multe piese, dintre care cele mai bune cinci vor intra în Selecţia Naţională de pe 1 martie.

Roxen, o apariţie surprinzătoare în peisajul muzical, s-a născut la Cluj şi cântă de la vârsta de șapte ani. A participat la numeroase concursuri şi a ştiut mereu că muzica este calea pe care o va urma în viaţă, transmite agerpres.ro.

„În copilărie, am participat la diverse concursuri și festivaluri, însă întotdeauna mi-am dorit să fac muzică la cel mai înalt nivel şi visam să cânt pe scene mari şi să mă adresez publicului. Acum, sunt emoţionată şi provocată în acelaşi timp, deoarece simt că încep să ies deja din zona mea de confort. Dar asta îmi place, mereu m-am simţit atrasă de lucrurile noi, de provocările care au venit în viaţa mea. Mă bucur şi sunt recunoscătoare pentru această oportunitate. În acest moment, toată energia şi atenţia îmi merg către Eurovision, pentru care îmi doresc să mă pregătesc cât pot de bine”, a declarat Roxen.

Roxen are deja două piese în topurile muzicale ale momentului : „You don’t love me” în colaborare cu Sickotoy şi „Ce-ţi cântă dragostea”, care sunt difuzate în heavy rotation, atât la radiourile din România, cât şi în playlist-urile televiziunilor de specialitate.

În doar câteva săptămâni de la lansare, piesa „You don’t love me” s-a regăsit în playlist-urile celor mai relevante radiouri din Franţa, Mexic, Statele Unite ale Americii, Rusia, Spania, Grecia, Elveţia, Turcia, Bulgaria, Lituania, Kosovo, Slovenia, Kazakhstan, Estonia şi Moldova, însumând peste opt milioane de vizualizări pe YouTube.

Videoclipul piesei „Ce-ţi cântă dragostea” a acumulat peste 7,5 milioane de vizualizări pe YouTube, iar melodia se află în heavy rotation la cele mai importante posturi de radio comerciale din România.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente