De Bobotează, salvatorii sunt la datorie. Cu ce recomandări vin specialiștii pentru cei care vor să se scufunde în apă

bobotează

Astăzi, 19 ianuarie, creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Boboteaza. În acest context, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt la datorie în mai multe raioane ale țării.

IGSU va asigura securitatea cetățenilor care după sfințirea apelor au hotărât să se scufunde respectând tradiția. Salvatorii s-au deplasat pe malurile bazinelor acvatice din raioanele Dubăsari, Bălți și Cahul.

Pe parcursul zilei, mai multe echipaje de salvatori și paramedici SMURD vor monitoriza situația în preajma râurilor și lacurilor pentru ca cei care au intrat în apă să fie protejați, iar în situații de risc să le poată acorda ajutor calificat.

Potrivit IGSU, scăldatul de Bobotează se va face doar în locurile special amenajate cu această ocazie. Intrarea în apa rece se va face în grupuri mici, pentru a evita deteriorarea gheții, dar și a cazurilor de prăbușire.

Potrivit specialiștilor, stratul de gheață devine un pericol în special când temperatura aerului oscilează între valori de minus și plus, iar grosimea stratului nu depășește 8-10 cm.

Oamenii sunt îndemnați să fie foarte prudenți și să intre sub apă doar dacă au o condiție fizică pregătită. Mai mult, este strict interzis accesul minorilor fără supravegherea părinţilor. În situații de urgență, cetățenii sunt rugați să apeleze la Serviciul 112.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente