Tinerii din Moldova pot participa la o școală de toamnă gratuită despre nanotehnologii și inginerie biomedicală

nanotehnologii-nano-schematic
Foto: GoodFon

Tinerii interesați de cercetări pot participa gratuit la prima școală de toamnă în nano-bioinginerie, biomateriale şi biocompatibilitate. Aceasta se va desfășura la Universitatea Tehnică a Moldovei în perioada 14-17 septembrie.

Școala oferă oportunități inedite tinerilor cercetători, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de a-şi actualiza cunoştinţele în aceste domenii.

Prelegerile vor fi prezentate de profesori şi cercetători de la următoarele instituții: Hannover Medical School (Germania), Bristol University (Marea Britanie), Shizuoka University (Japonia), Universitatea Tehnică a Moldovei (Departamentul Microelectronică și Inginerie Biomedicală, Centrul Național de Studiu și Testare a Materialelor), Academia de Științe a Moldovei și Universitatea de Medicină şi Farmacie „N. Testemițanu”.

Şcoala de toamnă se adresează doctoranzilor, masteranzilor, studenţilor şi tinerilor cercetători care studiază fizica corpului solid, electronica, microelectronica şi nanoelectronica, ingineria biomedicală, biologia, medicina sau domeniile conexe, din cadrul organizaţiilor de cercetare, IMM-urilor şi companiilor industriale, transmite site-ul UTM.

Subiectele principale abordate în cadrul școlii vor fi următoarele:

#Introducere în bioinginerie

#Nanotehnologii în biomedicină

#Biomateriale şi biocompatibilitate

#Bioingineria ţesuturilor şi organelor

#Nano-optoelectronică și nanofotonică

#Plasmonica pentru senzori biochimici

Programul Școlii de toamnă e disponibil AICI.

Evenimentul se va desfășura în limba engleză, iar participarea este gratuită. La final, studenții școlii de toamnă vor primi certificate de participare.

Pentru a participa, completați Formularul de participare și CV-ul și expediați-le la adresa [email protected] până la 10 septembrie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente