(foto) Un sfert de veac de activitate. Unitatea militară 1045 a Inspectoratului General de Carabinieri a împlinit 25 de ani

oo

Astăzi, Unitatea militară 1045 a Inspectoratului General de Carabinieri și-a sărbătorit aniversarea de 25 de ani de la fondare. Festivitatea a început cu un serviciu divin, săvârșit de protoiereul Veaceslav Hortolomei, preot militar, după care oaspeții au adus un omagiu eroilor căzuți la datorie.

La eveniment au fost prezenți viceprim-ministru, ministru al afacerilor interne,Andrei Năstase, Comandantul Inspectoratului General de Carabinieri, colonel Anatolie Dănilă, conducători ai subdiviziunilor MAI dislocate în UTA Găgăuzia şi în mun. Cahul, Prim-adjunct al Bașcanului, Ceban Ion, veterani și oaspeți de onoare.

Oaspeții prezenți la eveniment au fost surprinși de exercițiile prezentate de carabinierii IGC, care au demonstrat acțiuni practice de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice.

În cadrul evenimentului, militarii care au înregistrat rezultate remarcabile în serviciu au fost decorați cu distincții de merit și diplome de recunoștință.

2

4

54

66

76

87

4545

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine