Am întrebat un copil de 10 ani care sunt ultimele 10 cărți pe care le-a citit

My Post
Foto: Arhiva personală

Cătălina are 10 ani, iar anul acesta a absolvit clasa a IV-a. Pentru că este o prietenă a echipei diez și una dintre cele mai tinere cititoare ale noastre, am întrebat-o pe Cătălina ce cărți le-ar recomanda altor tineri de diferite vârste să citească, întrucât știm că este pasionată de lectură. Mai jos vedeți recomandările Cătălinei.

# Războiul care mi-a schimbat viața (Kimberly Brubaker Bradley)

Într-o lume nesigură, pe fundalul luptei pentru supraviețuire din întunecații ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, Ada, o fetiţă de nouă ani, are de purtat propria ei bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de ceilalţi. Umilită de propria mamă din cauza unui defect fizic, ţinută captivă în apartamentul lor cu o singură cameră, Ada profită de faptul că toţi copiii sunt evacuaţi din Londra şi, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea mamei. Aşa ajung să o cunoască pe Susan Smith, o femeie posacă, dar care îi iubește ca şi cum ar fi copiii ei. Și, în timp ce lumea întreagă se schimbă și toți cei din jur cunosc suferinţa şi despărţirea, Ada descoperă ce înseamnă iubirea şi respectul.

Din 7 în 7 (Holly Goldberg Sloan)

Willow Chance e o fetiță de doisprezece ani cu o minte de geniu, obsedată de natură și de stabilirea diagnosticelor medicale. Dacă e agitată, se liniștește numărând din 7 în 7. Nu i-a fost niciodată ușor să lege prietenii, iar cei mai apropiați oameni sunt chiar părinții ei adoptivi. Din 7 în 7 este o carte emoționantă despre cum e să fii diferit, despre cum se poate face față unei imense pierderi, despre ce înseamnă cu adevărat o familie.

cat3

Pulbere de stele (Neil Gaiman)

Cu ajutorul unei lumânări fermecate, plutind apoi într-o corabie deasupra norilor, Tristran Thorn străbate un tărâm locuit de vrăjitoare, copaci vorbitori şi spiriduşi. Drumul este presărat cu pericole, iar călătoria eroului aflat în căutarea stelei căzătoare, promisă fetei de care s-a îndrăgostit, ascunde o mulţime de situaţii pline de neprevăzut.

Între cer și pământ (Jon Kalman Stefansson)

Romanul lui J.K. Stefansson e un roman al despărțirii de moarte, al speranței și maturizării, care nu înseamnă neapărat resemnare. Prozatorul face din celalalt erou al cărții, numit scurt băiatul, un personaj ce rămâne multă vreme în mintea cititorilor. Între cer și pământ e deopotriva cartea cerului plumburiu, a mării nemiloase și romanul băiatului, al drumului sau prin durerea de a-și fi pierdut cel mai bun prieten, în încercarea de a găsi un sens pentru ceva de neînțeles când incs n-ai împlinit douăzeci de ani – adică pentru moarte.

Copila-stea (Jerry Spinelli)

Lumea crede că e venită de pe o altă planetă sau că părinţii ei sunt acrobaţi la circ. Din ziua în care apare la liceul din Mica, Copila-Stea Calaway surprinde printr-o feerie de sunet şi culoare. Îmbracă rochii lungi şi chimonouri, cântă la ukulele, râde şi dansează. Întreaga şcoală e cucerită de apariţia exotică ce sparge tiparele. Impresionat e şi Leo Borlock, elev în clasa a unsprezecea, pe care Copila-Stea îl cucereşte cu un surâs. Dar oamenii sunt schimbători şi capricioşi, iar cei ce ies din rândul lumii nu sunt văzuţi mereu cu ochi buni. Îndrăgostit, Leo încearcă să o convingă să devină o fată pe placul tuturor, chiar dacă asta presupune renunţarea la tot ce o defineşte.

cat2

Cuore – inima de copil (Edmondo de Amicis)

Cuore este povestea unui băiețel din clasa a III-a. Pe parcursul unui an școlar, chiar din prima zi, el își notează într-un caiet tot ceea ce i se întâmplă și ce impact au evenimentele asupra sa. Mai apoi, tatăl sau scrie o carte, încercând să nu schimbe cuvintele și gândurile fiului. După o vreme, când ajunge la gimnaziu, băiatul recitește jurnalul și îl completează cu amintiri din trecut.

O buclă în timp (Madeleine L’Engle)

E noapte şi o furtună zguduie casa din temelii. Meg, Charles Wallace şi mama lor sunt în bucătărie când o străină apare la uşa lor: este doamna Ce, un vârtej a abătut-o din drum. După o cană de lapte cu cacao, le transmite un mesaj important: teseractul există. Ce este teseractul? se întreabă cei doi fraţi şi află că e cea de a cincea dimensiune, iar tatăl lor tocmai asta cerceta înainte să dispară brusc şi inexplicabil.

În scurt timp îşi fac un prieten nou, Calvin, şi ajung să le cunoască şi pe doamnele Care şi Cine, prietenele misterioasei lor musafire din miez de noapte. Așa începe fantastica lor aventură prin spaţiu şi timp, pe urmele tatălui dispărut.

Insula delfinilor albaștri (Scott O’Dell)

Rămasă singură pe o insulă pustie, Karana, o fată curajoasă dintr-un trib indian, înfruntă pericole teribile. Ea trebuie să descopere cum poate să îmblânzească natura potrivnică şi, mai presus de toate, cum să supravieţuiască. În cei optsprezece ani de izolare, prietenii ei necuvântători îi ţin loc de familie şi cu ajutorul lor află care sunt lucrurile cu adevărat importante. Un emoţionant roman de aventuri bazat pe fapte reale, Insula Delfinilor Albaştri spune povestea unei fete care nu-şi pierde niciodată încrederea în propriile forţe.

Oliver Twist (Charles Dickens)

Romanul este povestea unui mic orfan, Oliver, și a încercărilor lui de a rămâne un om bun în mijlocul unei societăți decadente. Cartea descrie necazurile sărăciei și efectele degradante ale acesteia asupra societății. Oliver este chipul inocenței și integrității. Născut și crescut într-o casă de copii, eroul se vede apoi nevoit să trăiască în mijlocul unei bande de hoți de buzunare, pentru ca în cele din urmă să fie adoptat de un bătrân bun și generos, sub a cărui ocrotire va trăi fericit. Pe parcursul romanului, Oliver are de înfruntat nenumărate obstacole, însă încercările prin care trece nu îi distrug frumusețea sufletească.

Pollyanna (Eleanor H. Porter)

Romanul Pollyanna, jocul bucuriei a avut parte de un succes enorm chiar de la prima sa publicare în America și se numără printre puținele cărți traduse în aproape toate limbile lumii care au fost iubite de cititorii de toate vârstele cu o pasiune ce i-a conferit eroinei prin­cipale statutul de simbol al bucuriei și al speranței. Întrupând în Pollyanna singura bucu­rie lăuntrică autentică, cea de sorginte biblică (Pollyanna a învățat secretul descoperirii aces­teia de la tatăl ei, un misionar creș­tin sărac), ce e capabilă să cultive inocența uma­nă, pre­gătind-o pentru veșnicie, autoarea ne oferă un exemplu mi­nunat, necesar tuturor, pen­tru a redeveni acei copii cărora le e menită Îm­pă­răția cerurilor (Matei 19, 14).

Bonus + 3:

Anne of Green Gables (Lucy Maud Montgomery)

Anne de la Green Gables urmărește maturizarea unei fetițe. Anne Shirley este o fetiță de 11 ani, orfană, adoptată de Marilla și Mathew (soră și frate de vârstă mijlocie, necăsătoriți), ce locuiesc în Avonlea, pe insula canadiană Prince Edward. De fapt, aceștia doreau să înfieze un băiat care să-i ajute la muncile fermei (ferma Green Gables) și casei, însă se produce o greșeala și le este trimisă o fetiță slăbuță, pistruiată, cu părul roșcat (codițe roșcate). În prima fază, Marilla vrea sa o retrimită la orfelinat, dar i se face milă de micuță și hotărăște s-o păstreze. Anne este foarte inimoasă, foarte vorbăreață, cu temperament vulcanic, dar în același timp visătoare, cu imaginație debordantă care îi aduce uneori bucurii, alteori necazuri. Pe parcursul șederii la Green Gables, ea va face multe boroboațe. O va igni pe doamna Lynde (una dintre prietenele Marillei) când aceasta îi spune că e cam urâțică.

Un băiat pe lista lui Schindler (Leon Leyson)

Leon Leyson avea numai 10 ani când naziștii au invadat Polonia, iar familia lui a fost forțată să se mute într-un ghetou din Cracovia. Cu un noroc incredibil, perseverenta și curaj, Leyson reușește să supraviețuiască sadismului naziștilor. In final, generozitatea și iscusința unui bărbat german numit Oskar Schindler au fost cele care i-au salvat viata lui Leon, ca și unor membri din familia lui, numele lor fiind adăugate pe lista muncitorilor evrei din fabrica acestuia – o lista ce a devenit faimoasa în toată lumea: Lista lui Schindler. Aceasta este singura carte de memorii publicata vreodată de un copil supraviețuitor de pe Lista lui Schindler și ilustrează perfect demnitatea autorului.

Să ucizi o pasăre cântătoare (Harper Lee)

Să ucizi o pasăre cântătoare este un roman scris de Harper Lee și publicat în 1960. Romanul a avut succes imediat, câștigând Premiul Pulitzer, și a devenit o piesă clasică a literaturii americane moderne. Acțiunea și personajele sunt inspirate din observarea de către autoare a familiei și vecinilor ei, precum și a unui eveniment ce a avut loc în orașul ei natal în 1936, pe când ea avea 10 ani. Romanul este cunoscut pentru tonul cald și pentru umor, deși tratează o problematică gravă, cu subiecte cum ar fi violul și inegalitatea rasială.

cat1

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente