Este sau nu Moldova un stat capturat? Răspunsul lui Andrian Candu

candu1
Foto: Captură Privesc.eu

Dacă o bună administrare și management înseamnă capturare, atunci da, sunt de acord cu aceasta. Este răspunsul dat de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, la întrebarea dacă Partidul Democrat din Moldova, al cărui vicepreședinte este, a capturat Republica Moldova.

Într-un interviu pentru Deutsche Welle. „Dacă vă aduceți aminte, la începutul anului 2016, când s-a format o guvernare nouă, mulți afirmau că va fi un colaps, că nu vor exista bani pentru salarii, pensii etc. Dar s-au reușit nu doar plățile, ci și majorarea acestora. În septembrie se vor majora salariile profesorilor, au fost mărite pensiile lucrătorilor medicali, se fac reforme în diferite domenii”, explicat șeful Legislativului.

„Dacă am reușit să restabilim economic Republica Moldova din acea criză, dacă am reușit să facem ca achizițiile publice să fie transparente, dacă au loc încasări la buget pe domeniul fiscal și vamal, dacă se reușește să se lupte contra schemelor infracționale și spălării banilor, iar aceasta denotă o bună administrare, atunci care este întrebarea?”, continuă Andrian Candu.

Potrivit lui, cei care critică guvernarea, bine sau rău intenționat, trebuie să se întrebe pe ei înșiși care sunt diferențele în acest stat pe parcursul ultimilor doi ani. În alt context, referindu-se la recuperarea activelor furate prin frauda bancară de la BEM, Andrian Candu s-a arătat convins că autoritățile vor reuși să recupereze o mare parte din banii furați.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente