(foto) La Tekwill s-au generat soluții IT utile provocărilor cu care se confruntă programatorii, juriștii și ecologiștii

unnamed (2)

Centrul de Excelență în Domeniul TIC Tekwill a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute mai multe evenimente dedicate dezvoltării soluțiilor inovative și valorificării potențialului tehnologiilor informaționale, în scopul generării de soluții pentru unele probleme cu care se confruntă societatea contemporană. În total, între 24 și 25 iunie, în cadrul celor trei evenimente desfășurate la Tekwill au fost implicați peste 100 de specialiști și experți din diverse domenii, precum programare, webdesign, justiție, ecologie și comunicare.

Peste 40 de tineri programatori și-au încercat sâmbătă puterile în cadrul concursului organizat de  Mixbook în parteneriat cu Asociația Națională a Companiilor TIC – Coding Challenge. Specificul acestei competiții a fost apreciat înalt de către participanți. ”Chiar dacă am avut la dispoziție puțin timp pentru a rezolva exercițiile propuse de organizatori, mi-a plăcut foarte mult provocarea. Spre deosebire de alte hackatoane la care am praticipat, aici am avut sarcini bazate pe rezolvarea unor algoritmi cu adevărat interesanți și utili pentru activitatea mea. Mi-ar plăcea să mai am posibilitatea să rezolv astfel de probleme”, spune Vasile Schidu, unul dintre participanți.

Competiția JUST Hack, organizată de către Asociația Pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), a întrunit aproape 20 de experți din diverse domenii care, timp de 2 zile, au lucrat în echipe cu scopul de a găsi soluții tehnologice și inițiative utile în implementarea reformei justiției în Republica Moldova. Printre sarcinile puse în fața echipelor hackatonului au fost: identificarea soluților și instrumentelor IT menite să servească promovării accesului la justiție, integrității și dezvoltării capacităților necesare cetățenilor pentru a face față problemelor juridice cotidiene.

Un al treilea eveniment, organizat de Eco Visio în parteneriat cu Tekwill, este ClimateLounchpad – o competiție internațională de idei de afaceri inovative și un pre-accelerator în domeniul tehnologiilor ecologice, prezent în peste 30 de țări, inclusiv în Moldova. În acest week-end ClimateLounchpad a avut lucrări în formatul unei tabere de afaceri de două zile, sesiunile căreia s-au axat pe pregătirea participanţilor pentru finala naţională, unde îşi vor prezenta ideile de business în faţa unui juriu profesionist.

Ana Chirița, director executiv ATIC a declarat: ”Alegem cu multă grijă parteneriatele în care se implică ATIC prin prisma proiectului Centrului de Excelență în domeniul TIC. Găzduim și susținem evenimente și proiecte care presupun, într-o măsură mai mare sau mai mică, dezvoltarea segmentului și comunității IT din Moldova. Dar pentru noi e foarte important ca aceste proiecte să aducă un impact valoros și asupra celorlalte sectoare ale economiei țării, asupra societății, în general. Evenimentele pe care le-am susținut în acest week-end sunt doar câteva exemple în acest sens”.

unnamed (1)

unnamed (2)

unnamed (3)

unnamed

Tekwill este locul în care oamenii se conectează la idei, resurse, știință și industrie pentru a spori excelența în domeniul tehnologiei informaționale. Centrul Tekwill a fost înființat cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei în cadrul Proiectului ”Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC” implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente