“Cei 25 puieți oferiți instituției noastre de campania „Coolege Vitamine”, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate a liceului, nu sunt simpli copaci. Vor fi o parte a colectivului nostru, care vor necesita atenție și grijă individuală pe care ni-o asumăm cu mult drag. Cândva, ei vor deveni copaci mari, iar fiecare măr din roada ce va urma, va avea un preț deosebit pentru noi.”, a menționat Nelly Berezovschi, Directoarea liceului “Mihai Viteazul”.
Începând cu noiembrie 2016, peste 3500 de copii primesc de două ori pe săptămână gustări de mere proaspete feliate și ambalate, drept rezultat al campaniei de crowdfunding care a colectat fonduri de la companii și peste 120 de donatori internaționali. Pe lângă asta, au fost organizate o serie de alte evenimente tematice.
“Coolege Vitamine” și-a propus să sporească treptat consumul de fructe proaspete în rândul copiilor și elevilor din grădinițe și școli, acoperind la etapa de testare pilot – 5 școli și grădinițe din Chișinău, care au fost selectate în bază de concurs.
Inițiativa curentă face parte din proiectul „Dezvoltarea afacerilor inovative pentru o creștere economică durabilă la nivel local”, finanțat de Guvernul Norvegiei și PNUD, și susținut de Guvernul Republicii Moldova.Proiectul are drept scop să promoveze inovațiile în sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, prin transferul și absorbția de cunoștințe, tehnologii și comunicare între companii.










