Susține și contribuie la publicarea Cărții de aur a Basarabiei și a Republicii Moldova în limba engleză

IMG_2952-1024×683

Denis Roșca, autorul Cărții de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova, colectează fonduri prin intermediul platformei Guvern24 pentru publicarea lucrării în variantei în limba engleză a cărții ce a adunat în ea informații despre cei mai faimoși și de succes basarabeni din întreaga lume.

Oare știați că cinci premii Nobel și patru premii Oscar au fost decernate personalităților originare din Republica Moldova, iar cel mai bogat moșier este originar din orașul Bălți? Trei moldoveni au cucerit Everestul, iar un sportiv moldovean a trecut înot o strâmtoare de peste 230 de kilometri. Acestea sunt doar câteva curiozități din colecția celor 1 800 de biografii ale oamenilor cu rădăcini basarabene, adunate în „Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova”.

Cartea a pornit de la o curiozitate pur personală, apoi a apărut motivația de a colecționa biografiile. Timp de patru ani, am studiat mai mult de 5000 de biografii. Stabilind niște criterii de excelență individuale fiecărui domeniu, am redus numărul până la 1800 și, iată că avem o enciclopedie cu patrimoniul uman al țării noastre, o compilație de istorii umane de succes”, susține Denis Roșca.

Volumul cuprinde personalități din anii 1812 și până în prezent, sistematizate în ordine alfabetică. „Am sistematizat informația, am găsit modalitatea de a traduce din 18 limbi și am participat la machetare. Era un hobby interesant, deoarece tot timpul apăreau noi provocări. După ce găsești oameni de genul celui mai mare exportator de banane de pe glob, care s-a născut în Chișinău, sau creatorul chitarelor la care cântau The Beatles, înțelegi că încă multe nu cunoști. Până nu demult nu știam că oamenii noștri au avut tangență cu crearea bombelor atomice, cu atacul de la Pearl Harbor sau cu Conferința de la Teheran. Acest simț, poate al șaselea, îmi spunea că nu trebuie să mă opresc”, mai adaugă autorul.

Acum autorul își dorește să publice și varianta în limba engleză a cărții. „Mulțumită programului Diaspora Engagement Hub al Biroului de Relații cu Diaspora, cu susținerea IOM și SDC avem traducerea și machetarea în engleză. Mai este nevoie de fonduri pentru tipărirea cărții, și sper că prin intermediul platformei Guvern24 să strâng suma necesară, prin contribuții mici de la oameni interesați, implicați în inițiative educaționale, ori pur și simplu animați de sentimentul de mândrie națională”.

potrivit lui Denis Roșca, donatorii vor avea opțiunea de a procura cartea în limba engleză în avans, iar livrarea ei se va face îndată după tipărire. Cei care vor dona sume mai mici decât prețul unei cărți, vor primi, în semn de mulțumire, în format pdf „Marii inventatori ai Moldovei”.

Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova, varianta engleză va avea prețul de 50 euro, iar la cumpărarea în avans prețul este de 40 euro.

„Această carte va fi un imbold pentru tânăra generaţie atât din țară cât și din diaspora, să devină mai curajoasă în acțiuni. Au deja în față peste 1800 ale personalităților din Moldova, care au reușit ceea ce nu au reușit alții. Astfel în fiecare domeniu pe care doresc să-l testeze, să știe că deja este cale bătătorită de un moldovean”, conchide autorul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente